CFR Cluj a bătut-o fără drept de apel pe Chindia Târgovişte, în primul meci după pauza prilejuită de partidele echipei naţionale.
„Tot timpul e greu să joci după pauză, chiar dacă pauza venise bine pentru noi, eram obosiţi. A fost greu să fac echipa de start, toţi erau valizi. Foarte mulţi jucători supăraţi că nu joacă. E această regulă U21. Mi-e greu să fac echipa.
Sunt jucători pe care îi folosim doar în campionat. Djokovic nu a jucat deloc în campionat şi a prins toate meciurile în Europa League. Dar am creat un lot foarte puternic, să am soluţii mereu, chiar dacă există supărări la anumiţi jucători.
Itu a jucat bine azi, m-a surprins. Era foarte obosit după un drum lung. A marcat un gol şi cred că a făcut cel mai bun
joc al lui”, a spus Petrescu, după meci.
Mihai Bordeianu a reuşit prima dublă a carierei, dar Petrescu nu a ezitat să îl critice, chiar dacă s-a bucurat pentru cele două goluri marcate.
„Mă bucur foarte mult pentru el (n.r. -Bordeianu), a trecut printr-o perioadă grea de când a ajuns la echipa naţională. El nu a jucat excelent nici azi, a pierdut multe mingi, dar să dai două goluri e ceva extraordinar şi mă bucur pentru el”, a continuat Petrescu.
Dan Petrescu, după victoria contra Chindiei: „E GREU SĂ FAC ECHIPA ÎN ACEST MOMENT’
Date: