Dinamo stătea doar într-un atacant de gura porţii, Gnoerre, cel care i-a dat Astrei trei goluri, în acel 4-1, la Giurgiu, din prima etapă. Oamenii lui lonuţ Negoiţă au căutat un vârf de atac care să se plieze pe formatul echipei.
Antrenorul loan Andone n-avea oameni suficienţi în avanposturi după ce, în această vară, Essombe a plecat în Azerbaidjan. Lui „Fălcosu”‘ i-a plăcut Daniel Popa, atacantul Chindiei Târgovişte. Acesta marcase 16 goluri în sezonul trecut pentru gruparea din Vechea Cetate de Scaun. Ata-can-tul de 22 de ani, originar din Pietroşiţa s-a arătat puternic fizic, insistent, penetrant şi arţăgos.
A fost antrenat la juniori la Atletic Fieni de Mihai „Puiu” Duras (acum antrenor în cadrul FRF), după care a plecat la Bradul Moroeni care era antrenată de Florin Tudose.
în anul 2012 a fost legitimat la F.C.M. Târgovişte. în „Groapa” de la Şotânga i-a avut antrenori pe Ion Constantin, Gigi Manea, Puiu Becheanu, Dan Diaconu.
S-a remarcat prin simţul porţii şi forţa de percuţie, fiind un atacant foarte incomod.
Acum doi ani a fost adus la Chindia Târgovişte. A fost omul de gura porţii la echipa din Curtea Domnească. S-a înţeles bine cu Cristi Cherchez, venit şi el tot de la F.C.M. Târgovişte.
Acum, Dani Popa s-a dus la Dinamo, unul din cluburile legendare din România. La echipa din şoseaua Ştefan cel Mare va fi coleg cu Marc, Mevlija, Steliano Filip, Palici Busulodvic, Rotariu, Lazăr, Şerban, Anton, Navarro şi Corbu. Ultimul provine de la Urban Titu şi a ajuns la Dinamo anul trecut.
Cel care a avut o contribuţie esenţială la transferul lui Popa la Dinamo a fost Ghiorghi Zotic. Tot el l-a luat de la Moroeni la F.C.M. Târgovişte.
Odată făcut „câine”, Popa pleacă la drum cu o imagine extrem de favorabilă. Va îmbracă tricoul lui Dinamo foarte curând.
Dani Popa s-a făcut „câine roşu” De la Pietroşiţa, la… Dinamo
Date: