Pe DN 72, Târgovişte-Găeşti, un bărbat a fost la un pas să producă o adevărată tragedie. Din primele informaţii oficiale, bărbatul, angajat al Direcţiei de Finanţe Dâmboviţa, a fost pe punctul să provoace un accident, iar când ceilalţi şoferi au încercat să-l scoată din autoturism şi-au dat seama că bărbatul era într-o avansată stare de ebrietate, etilotestul poliţiştilor indicând o alcoolemie de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat. Incidentul a avut loc pe DN 72 Târgovişte-Găeşti, într-o zonă unde mai multe prostituate îşi fac veacul. Bărbatul s-a ales acum cu dosar penal. Martorii povestesc că în momentul în care a virat dreapta de pe drumul naţional, acesta a scăpat cu maşina în şantul de pe marginea drumului. Abia când au încercat să îl ajute şi-au dat seama că era băut. Se pare că bărbatul vroia să ajungă într-o zonă unde îşi fac veacul mai multe prostituate. Imediat martorii i-au chemat pe poliţişti. Bărbatul s-a dat în specat-col atât în faţa oamenilor legii cât şi a presei. Etilotestul a indicat o alcolemie de 1.38 mg /l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care oamenii legii i-au intocmit bărbatului dosar penal. Bărbatul va fi cercetat şi pentru faptul că a refuzat recoltarea de probe biologice.
Ai fost prins băut la volan? Plăteşti amendă şi scapi de închisoare!
Ai lovit un pieton? Ai fost prins băut la volan? Conduci o maşină neînmatriculată? Şoferii care încalcă regulile de circulaţie au motive de bucurie. Şi asta pentru că noul Cod Penal este mult mai blând şi îi avantajează pe cei care nu respectă legea. Noul Cod Penal, care a intrat în vigoare la 1 februarie, aduce modificări foarte importante pentru şoferi. Ai băut la volan? De la închisoare, la amendă penală. Conform vechilor reguli, dacă erai prins cu o alcoolemie în sânge de 0,8 grame la mie, riscai o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani. Şoferii care urcă acum băuţi la volan pot scăpa doar cu o amendă penală, asta doar în funcţie de gravitatea faptei comise în stare de ebrietate. În schimb, dacă ai fost implicat într-un accident care s-a soldat cu decese sau vătămări corporale, nu vei scăpa de închisoare.
Se recoltează o singură probă biologică. Alcoolemia se calculează la prelevarea probelor biologice. Dacă etilotestul arată 0,4 mg alcool în aerul expirat, poliţistul este obligat să meargă cu şoferul la cea mai apropiată unitate sanitară. Acolo i se recoltează o singură probă biologică şi aceea este singura probă acceptată în instanţă. Vechiul cod îi dădea şansa conducătorului auto băut să ceară o a doua probă. Refuzi probele biologice? Pedeapsa s-a micşorat la 5 ani de închisoare! O altă modificare importantă pe care trebuie să o cunoască orice şofer: în vechiul Cod Penal se stipula faptul că şoferii băuţi care nu acceptă să le fie prelevate mostre de sânge riscă o pedeapsă de 7 ani de închisoare. Potrivit noilor măsuri luate, şoferii riscă acum doar 5 ani de închisoare. Ai lovit un pieton? Poţi scăpa de acuzaţia de vătămare corporală! Noul Cod Penal aduce şi alte modificări de luat în seamă. Ai lovit un pieton? Este vătămare corporală dacă acesta are nevoie de îngrijiri medicale de peste 90 de zile! Din februarie, numărul de zile de îngrijiri medicale de la care fapta constituie vătămare corporală a fost mărit la 90. Potrivit vechilor măsuri, cei care produceau un accident rutier în urma căruia victimele aveau nevoie de peste 10 zile de îngrijiri medicale, răspundeau pentru vătămare corporală şi riscau o pedeapsă cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă. Şoferii agresivi riscă un an de închisoare. Şoferii care refuză să prezinte actele la control sau agresează un agent de circulaţie pot fi acuzaţi de obstrucţionarea justiţiei şi riscă să petreacă un an după gratii. Conduci o maşină neînmmatricu-lată? Primeşti doar o amendă! Până la 1 februarie, şoferii care conduceau un autovehicul neînmatriculat sau cu numere de înmatriculare false riscau o pedeapsă cu închisoarea între 6 luni şi 2 ani sau amendă penală. Acum, ei riscă doar o amendă penală.
Alte prevederi pe care trebuie să le cunoşti:
– Închisoare între 1-5 ani pentru cei care sunt acuzaţi de influenţarea declaraţiilor;
– Închisoare între trei luni şi un an pentru şoferii care sunt acuzaţi că împiedică cercetările în cazul unui accident rutier;
– Închisoare între 3 luni şi 1 an pentru conducătorii auto care refuză să comunice acte şi date.
De beat ce era, a ajuns cu maşina în şant
Date: