DE CE MAI SPERA CHINDIA Doar o minune mai poate scăpa echipa lui Silviu Dumitrescu de retrogradare

Date:

chindiaChindia a câştigat meciul cu Unirea Slobozia, însă victoria de miercuri n-a fost suficientă pentru ca târgoviştenii să se bucure de o echipă în Liga a ll-a şi în sezonul viitor. Aşa cum era de aşteptat, şi celelalte formaţii din subsolul ierarhiei s-au impus în urma unor meciuri mai mult sau mai puţin ciudate. Astăzi, Chindia este încă în eşalonul secund, însă datele problemei se pot schimba dramatic pentru dâmboviţeni mâine, la amiază, când meciul dintre Sportul Studenţesc şi Rapid CFR Suceava se va încheia. Dacă moldovenii se vor impune, situaţie mai mult decât probabilă, târgoviştenii vor lua drumul Diviziei C, în vreme ce Sportul şi Suceava vor rămâne pe a doua scenă a fotbalului românesc.
Situaţia actuală a fost cauzată de o decizie a federaţiei, luată cu o zi înaintea disputării ultimei etape din liga secundă.
„Urmare a deciziei Comisiei de Recurs a F.R.F., de întrerupere a stării de neprogra-mare a S.C. F.C. Sportul Studenţesc SA, Direcţia Competiţii a F.R.F. a reprogra-mat două jocuri, după cum urmează:
– Meciul S.C. F.C. Sportul Bucureşti S.A. – C.S. Victoria Chirnogi, din etapa a XXVI-a, Liga a 3-a, Seria a 2-a, neprogramat pe data de 30.05.2013, este reprogramat vineri, 07.06.2013, la ora 18:00, pe terenul Romprim din Bucureşti. – Jocul neprogramat contând pentru etapa a XXlX-a a Ligii a 2-a, Seria I, din 30.05.2013, dintre S.C. F.C. Sportul Studenţesc – A.C.S. Rapid CFR Suceava, este reprogramat la data de 08.06.2013, ora 11:00, şi se va disputa pe stadionul Valentin Stănescu (Giuleşti) din Bucureşti.”
Rămâne de văzut dacă Sportul Studenţesc va reuşi să-l oprească pe jucătorii din Suceava, deşi în acest retur „studenţii” nu au izbutit decât o victorie, în ultima etapă, la Galaţi!!!
Clasamentul seriei l arată astfel:

1. F.C. Botoşani 24 17 2 5 47-19 53 17
2. Săgeata Năvodari 24 14 4 6 43-29 46 10
3. Delta Tulcea 24 12 6 6 45-22 42 6
4. C.S. Otopeni 24 12 5 7 37-27 41 5
5. C.F. Brăila 24 12 4 8 39-35 40 4
6. A.C.S. Buftea 24 9 5 10 34-38 32 -4
7. C.S.M. Unirea Slobozia 24 7 9 8 35-38 30 -6
8. Dunărea Galaţi 24 8 4 12 23-30 28 -8
9. Sportul Studenţesc 23 9 1 13 26-53 28 -5
10. F.C. Farul Constanţa 24 8 3 13 35-41 27 -9
11. Chindia Târgovişte 24 7 5 12 33-41 26 -10
12. Rapid CFR Suceava 23 6 6 11 26-33 24 -12
13. Dinamo II Bucureşti 24 5 4 15 27-44 19 -17

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

ECHIPA ETAPEI NU E PENTRU VOLEIBALISTELE DE LA CSM TÂRGOVIȘTE

Volei Alba Blaj a câștigat duelul pentru primul loc...

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...
error: Conținutul este protejat!!