În conformitate cu dispoziţiile art. 49 din Statutul Federaţiei Române de Fotbal, Comitetul de urgenţă compus din Răzvan Burleanu, Preşedinte FRF, Gino Iorgulescu, Prim-vicepreşedinte FRF, Octavian Goga, Vicepreşedinte FRF, hotărăşte: 1. Aprobă completarea dispoziţiilor art. 38 alin. 5 din Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice astfel:
5. Cluburile care doresc să participe în campionatele naţionale de juniori U17 şi U19 sunt obligate să solicite în scris, până la data de 31 iulie, înscrierea în competiţii şi să primească avizul Serviciului competiţii juniori, care verifică îndeplinirea condiţiilor de participare prevăzute de regulamentul competiţiei. Pentru a participa la campionatele naţionale de juniori cluburile respective trebuie să facă dovada că sunt afiliate la AJF competent teritorial şi că au participat în ediţia precedentă la campionatul judeţean de juniori.
În ceea ce priveşte cluburile care doresc să participe în campionatele naţionale de juniori U17 şi U19 şi care nu au participat în ediţia precedentă a campionatului judeţean de juniori, Comitetul Executiv al FRF poate aproba înscrierea şi participarea acestora în competiţii în temeiul unui aviz favorabil emis de Departamentele Competiţii, Financiar şi Juridic ale FRF.
DECIZIE DE ULTIMĂ ORĂ A FEDERAŢIEI DE FOTBAL
Date: