DECIZII ALE FEDERAŢIEI DE BASCHET CARE VIZEAZĂ CSM TÂRGOVIŞTE

Date:

Şedinţa Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Baschet, convocată pentru data de 03.09.2018, s-a desfăşurat în Bucureşti, cu prezenţa a 8 membrii ai Consiliului Director iar reprezentantul MTS, Cristian Sandu, juristul FRB, Doru Toma, şi directorul economic FRB, Daniela Gradinaru, au participat în calitate de invitaţi.
în cadrul şedinţei Comitetului Executiv din data de 03.09.2018 au fost aprobate şi consemnate în procesul verbal următoarele decizii: 1. Preşedintele FR Baschet, dl. Horia Păun, informează Comitetul Executiv asupra faptului că, din cele 14 echipe înscrise iniţial în LNBF, doar 13 echipe au plătit taxa de participere/înscriere şi devin eligibile. Dintre acestea, 10 echipe au depus şi garanţia (nu au depus garanţia echipele Universitatea Cluj, Rapid Bucureşti, Agronomia Bucureşti). Dl. Horia Păun semnalează Comitetului Executiv situaţia echipei CSM Târgovişte, referitoare la existenţa unei decizii a instanţei româneşti în cazul Dikeolakos, care anulează parţial Decizia BAT, în special în legatură cu litigiul cu antrenorul Dikeolakos, care urmează a fi judecat ca litigiu de dreptul muncii la Tribunalul Bucureşti. Se propune suspendarea sancţiunilor FRB în cazul CSM Târgovişte vs Dikeolakos, până la soluţionarea definitivă a litigiului deschis la Tribunalul Bucureşti de către acesta. Referitor la cazul jucătoarei Matic, Comitetul Executiv constata trecerea unui termen mai mare de 3 ani de la decizia BAT şi solicită conducerii CSM Târgovişte să facă dovada demersurilor făcute pentru soluţionarea pe teritoriu României a acestui litigiu, în termen de 15 zile. Ulterior, în baza documentelor prezentate de CSM Târgovişte, FRB va putea suspenda sancţiunile fRb în cazul CSM Târgovişte (cazul Matic). Având în vedere toate acestea, se supune la vot şi cu majoritate de voturi (6 voturi pentru şi 2 abţineri) CSM Târgovişte va fi repartizata în grupa A a LNBF.
în cazul în care CSM Târgovişte nu va face dovada în cazul Matic, CSM Târgovişte va fi trecută în grupa B.
Legat de cazul ACS Sepsi Sf. Gheorghe (care nu a achitat taxa de participare, crezând că aceasta e inclusă în garanţie), conducerea clubului sa angajat să o plătească în cursul zilei de luni, 03 septembrie 2018. Dacă vor face dovada plăţii, pânş la tragerea la sorţi, vor fi înscrişi în grupa A a LNBF. Se aprobă cu majoritate de voturi.
Secretarul General FR Baschet, dl. Dan Berceanu, prezintă câteva propuneri pentru desfăşurarea LNBF şi Cupa României:
– Cele 13 echipe vor fi repartizate astfel: 6 echipe în grupa A şi 7 în grupa B; în faza a doua, grupa roşie va avea 7 echipe iar grupa galbenă 6 echipe; în faza a treia, grupa 1-8 va juca sistem play-off, 3 tururi de 3/5 jocuri (jocurile duble vor avea o zi de pauza între ele); locurile 5-8 vor juca în continuare tururi de 2/3 jocuri; locurile 9-13 vor juca pentru clasament 5 jocuri repartizate în 2 turnee, de câte 2 şi 3 zile;
– LNBF va începe în 06 octombrie 2018 şi se va încheia în 21 mai 2019.
– Cupa României, feminin, se va juca astfel:
– turul 1, 26 şi 29 septembrie 2018: echipa ACS Sepsi Sf. Gheorghe va sta (participantă în FIBA Eurocup Women) iar celelalte 12 echipe vor juca 6 jocuri conform tragerii la sorţi;
– turul 2, 27 februarie şi 06 martie 2019: echipa care a stat în primul tur + 6 învingătoare din turul 1 + o echipă „lucky loser” vor juca 4 jocuri conform unei trageri la sorţi;
– Final 4, 30-31 martie 2019: cele 4 învingătoare din turul 2, vor juca în prima zi a Final 4 cele 2 jocuri conform tragerii la sorţi; în a doua zi se va juca doar finala între echipele învingătoare din prima zi.
Se supune la vot şi se aprobă cu unanimitate de voturi. 2. Secretarul general al FR Baschet, dl. Dan Berceanu, prezintă regulamentele specifice pentru LNB şi Cupa României, masculin şi feminin. Pe lângă articolele votate deja în Consiliile Directoare anterioare, se prezin-ta şi următoarele amendamente:
– Echipele din LNB şi CR care nu depun garanţia nu au dreptul să transfere şi să folosească jucători străini în sezonul 20182019 al LNB şi CR; se aprobă cu unanimitate de voturi;
– Echipa care refuză promovarea într-o grupă superioară, în faza a doua sau a treia a LNB, nu va mai avea drept de înscriere în LNB sezonul următor; se aprobă cu unanimitate de voturi;
– Echipa care râmâne fără antrenor principal, poate fi condusă de antrenorul secunddar în 30 de zile trebuie numit un nou antrenor principal. După trecerea acestui termen pentru fiecare etapă desfăşurată fără prezenţa antrenorului principal, echipa este sancţionată cu suma de 1.000 de euro/joc.
Se aprobă cu unanimitate de voturi RSLNB şi RSCR, masculin şi feminin.
Antrenorul federal, dl. Claudiu Fometescu, prezintă regulamentele specifice ale campionatelor de juniori, CN U20, CN U18, CN U16, CN U15, CN U14 şi CN U13 şi prezintă precizări asupra grilelor de transfer ale juniorilor. Se supune la vot şi se aprobă în unanimitate, sistemul de grile de transfer ale juniorilor şi Regulamentele Specifice ale CN de U20, U18,
U16, U15, U14 şi U13.
Se aprobă în unanimitate de voturi solicitarea clubului „Napoca Baschet School” Cluj-Napoca de a fi înscrisă echipa în CN U20, feminin.
3. Secretarul General FR Baschet, dl. Berceanu Dan, prezintă spre aprobare procedura de solicitare/eliberare a „Autorizaţiei de Sportiv de Performanţă” (ASP), conform ordinului MTS nr 438/2018. Se aprobă cu unanimitate de voturi (procedura se va găsi pe site-ul FRB, la secţiunea documente)
4. Se aprobă cu unanimitate de voturi afilierea provizorie a următoarelor structuri sportive: CSM Galaţi şi ACS Primo Ball Piteşti.
5. Secretarul General FR Baschet, dl. Dan Berceanu, prezintă solicitarea mai multor cluburi care au colaborari cu alte structuri sportive afiliate la FRB şi care pentru finanţarea activităţii doresc ca în legitimaţiile sportivilor, la denumirea clubului, să apară denumirea celor două cluburi. Se discută şi se propune ca secretarul general FRB, împreună cu departamentul Competiţii şi departamentul Juridic să stabilească o procedură clară care să fie prezentată spre aprobare în următorul Consiliu Director, urmând să fie introdusă şi în RGOC.
6. Aceste decizii ale Comitetului Executiv vor fi prezentate spre informare membrilor Consiliului Director la proxima şedinţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

După „gerul Bobotezei”, la Târgoviște au înflorit ghioceii!

Pentru al doilea an consecutiv, la Târgoviște primii ghiocei...

ITM Dâmbovița: Negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați

Pe parcursul trimestrului IV al anului 2024, Inspectoratul Teritorial...

Anvelopele de iarnă, siguranța pe drum în sezonul eece

În contextul condițiilor meteorologice din sezonul rece, Registrul Auto...