O delegaţie din Republica Populară Chineză, condusă de Excelenţa Sa Jiang Yu, ambasadorul republicii în România, a efectuat o vizită oficială în judeţul Dâmboviţa. Din delegaţie au mai făcut parte: Zhao Lei şi Liu Yang, reprezentanţi ai ambasadei Republicii Populare Chineze în România. După discuţiile purtate cu autorităţile locale, la primăria municipiului Târgovişte, Jiang Yu a avut o întâlnire la sediul instituţiei noastre, la care au participat: Ivan Vasile Ivanoff – secretarul judeţului, Florina Mureşan – subprefectul judeţului Dâmboviţa, lonuţ Ghibanu – vicar eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviştei şi preşedinte al filialei judeţene Dâmboviţa de Cruce Roşie, Raul Pavelescu – directorul filialei judeţene Dâmboviţa de Cruce Roşie şi Gheorghe Popescu – preşedintele Asociaţiei de Prietenie România- China.Principalele subiecte discutate au vizat relaţiile de colaborare bilaterale dintre partea chineză şi cea română, dar şi oportunităţile de investiţii existente la nivelul judeţului Dâmboviţa. În acest sens, a fost subliniată importanţa celor 70 de ani de colaborare diplomatică dintre părţi, dintre care 30 de ani au fost şi cu judeţul Dâmboviţa. Secretarul judeţului a prezentat oportunităţile de investiţii în domeniul turistic, economic, dar şi cultural-religios, făcând o scurtă prezentare a zonei montane dâmboviţene, a marilor investitori din judeţ, a bazinului pomicol Voineşti şi piscicol Nucet, dar şi a instituţiilor de cultură şi învăţământ din judeţ. La rândul său, Excelenţa Sa Jiang Yu a menţionat interesul şi deschiderea pentru dezvoltarea relaţiilor de colaborare dintre părţi, supunând, astfel, atenţiei 4 priorităţi şi anume: acordarea unei burse guvernamentale de studiu pentru un student dâmboviţean; realizarea înfrăţirii între municipiului Târgovişte şi localitatea Guilin astfel încât judeţul Dâmboviţa să devină un punct de interes pentru turiştii şi investitorii chinezi; parcurile industriale din judeţul Dâmboviţa pentru recomandarea, către delegaţiile oamenilor de afaceri chinezi, a facilităţilor de investiţii existente în cadrul acestora; schimburile şi dialogul purtat la nivel admin-istrativ.Totodată, Excelenţa Sa a reafirmat disponibilitatea părţii chineze pentru realizarea de parteneriate concrete în domeniile de interes, îndeosebi în ceea ce priveşte îmbunătăţirea infrastructurii locale şi a condiţiilor de viaţă pentru dâmboviţeni, solicitând informaţii exacte despre oportunităţi în acest sens.