de Gilbert Guilleminault, coordonator
La Londra, unde nu mai venise de la terminarea Primului Război Mondial, Gandhi se decide să accepte invitaţia lui Muriel Lester, apostol al pacifismului, fiind de acord să locuiască în colonia muncitorească pe care aceasta o întemeiase la Kingsley Hall, într-unul dintre cele mai sărace cartiere londoneze. Pe parcursului sejurului său în capiatale britanică, toţi reprezentanţii mediilor intelectuale, muncitoreşti şi religioase din Marea Britanie îi vor cere să vorbească despre filozofia sa bazată pe non-violenţă. Va fi văzut la Oxford, în selectul colegiu Eton, în faţa quakerilor şi chiar le va vorbi şomerilor din industria textilă din Lancashire care nu-i vor purta niciun pic de ranchiună „omuleţului” ce a iniţiat boicotul indian al produselor fabricate de ei, chiar dacă au fost principalele victime sociale.
La palatul Sain-James, unde a avut loc conferinţa Mesei Rotunde, Gandhi s-a bucurat de cel mai mare respect. Lordul Cancelar ce a prezidat lucrările întrunirii la pus să stea lângă el, în faţa demnitarilor britanici şi a maharajahilor. Nimeni nu s-a scandalizat când regele George al V-lea, primind delegaţiile venite pentru Masa Rotundă, a acceptat ca Gandhi să se prezinte în faţa sa înbrăcat în costumul tradiţional indian, drapat cu un vechi şal alb, cu ceasul legănându-se atârnat de un cordon.
Dar aceste acceptări, ce nu respectau eticheta, erau valabile doar pentru Gandhi. încă de la începutul demarării Mesei Rotunde, guvernul britanic a precizat clar care vor fi limitele desbaterilor. Puterile speciale pe care Imperiul englez doarea să le păstreze, referitor la India, puteri ce vizau toate capitolele importante: bugetul, economia, armate, politica externă -aspecte care nu vor fi puse în discuţie, nici negociate. Aceasta însemna că, în realitate, erau foarte puţine şanse, încă de la începutul dezbaterilor, ca partidul Congresul naţionak să accepte condiţiile impuse de Londra. Singurele aspecte care au putut fi discutate în cadrul Mesei Rotunde au fost viitorul regim federal al Indiai şi sistemul electoral ce va fi aplicat.
Principalul argument pe care l-au prezentat britanicii hinduşilor a fost: „în primul rând, înţelegeţi-vă între voi.” Trebuie menţionat faptul că Marea Britanie nu a jucat corect, deoarece viceregele a invitat la Masa Rotundă doar delegaţii formate din musulmani separatişti şi hinduşi intransigenţi, excepţie făcând doar Gandhi şi partidul său, Congresul naţional, ce-a fost reprezentatat, la lucrările Mesei Rotunde, de numeroşi şefi musulmani influenţi, decişi să-şi unească destinul cu cel al hinduşilor. în mod inevitabil, delegaţia musulmană este condusă de Aga Khan, cel mai credincios şi fidel supus al Coroanei britanice. Neputincios, Gandhi vede cum, în timpul discuţiilor din cadrul Mesei Rotunde, se ceartă între ei, spre satisfacţia englezilor, comunităţile indiene rivale care cer instituirea colegilor electorale separate, iar hinduşii fanatici nu acceptă nici în ruptul capului să fie obligaţi să se amestece vreodată cu indienii paria. în faţa acestor atitudini puternic încăpăţânate, din partea participanţilor la discuţii, Gandhi se resemnează, limitându-se să-i prevină pe englezi că, prin ceea ce fac, pregătesc terenul pentru o nouă dramă socială şi politică.
” – Tare mi-este temă, spune el, că mâna pe care am întis-o pentru stabilirea unei colaborări cu englezi, este în pericolul de a nu se concretiza, ceea ce mă va obliga să reiau acţiunea de rezistenţă prin mobilizarea oamenilor din India, în ciuda tuturor avioanelor şi tancurilor ce le veţi trimite împotriva noastră. Avioanele şi tancurile voastre nu vor băga frica nici în copiii noştri. Ne vom învăţa copiii să danseze
de bucurie chiar şi atunci cariu gloanţele vor trece foarte aproape de trupurile lor. îi vom învăţa pe copii să sufere pentru obţinerea libertăţii noastre… Dar, a adăugat Gandhi, nu voi dispera. Nu cred că se va instaura haosul atâta vreme cât non-violenţa se va manifesta de la un capăt la celălalt al Indiei.”
în realitate, englezii nu au dat doi bani pe avertismentul lui Gandhi. Presa britanică a înţeles, mai ales în ceea ce priveşte prima parte a discursului lui Gandhi, că acesta a lansat o adevărată declaraţie de război. SendMr. Gandhihome (Trimiteţi-l pe Gandhi acasă), scrie cu litere mari cotidianul Daily Mail. De altfel, electoratul britanic bătuse deja în cuie politica ce trebuia aplicată, referitor la cererea indienilor de a fi liberi, prin trimiterea în Parlament a unei majorităţi conservatoare ce era ostilă dezideratelor indienilor. Pe de altă parte, Congresul naţional îi cerea lui Gandhi să revină cât mai repede posibil în India deoarece deja izbucniseră conflicte sângeroase.
După o oprire la Paris şi o alta în Elveţia unde s-a întâlnit cu Romain Rolland, Gandhi a ajuns la Bombay în data de 28 decembrie 1931. în clipa în care a pus piciorul pe pământ indian, Gandhi va constata că se află în plin război civil. Nehru, care se hotărâse să vină în întâmpinarea sa, până să ajungă în Bombay, a văzut cum trenul în care era se oprise brusc într-o mică gară uitată de lume. în vagon pătrund poliţişti care-l roagă să coboare. O căruţă, oprită lângă calea ferată, îl aşteaptă pentru a-l duce la închisoarea din Naini. în acelaşi moment, în Provincia de Frontieră, militarii englezi îl arestează pe Abdul Ghaf-far Khan, un pathan, discipol musulman al lui Gandhi, ce crease puternica organizaţie a „Cămăşilor roşii”. Prin aceste acţiuni guvernul britanic dorea să prevină orice acţiune, sufocând astfel orice răzmeriţă la care a făcut aluzie Gandhi, când a plecat din Londra, fără să obţină ceea ce şi-a dorit. Imediat, în India, printr-o serie de ordonanţe au fost suspendate toate libertăţile civile: în Bengal, în Provinciile Unite, în Provincia de Frontieră, peste tot indienii sunt obligaţi să suporte un regim de excepţie.
Informat despre situaţie, încă din momentul în care a debarcat, Mahatma cere, fără să mai stea pe gânduri, să se întâlnească cu Lordul Willingdon, noul vicerege. Acesta i-a răspuns prin secretarul său particular: „Excelenţa Sa crede că trebuie să sublinieze faptul că nu este dispus să discute cu dumneavoastră despre măsurile pe care Guvernul Indiei, cu deplina aprobare a Guvernului Maiestăţii Sale, a considerat necesar să le aplice… „
Tonul îngâmfat a spus totul despre intenţiile viceregelui. Revoltat din cauza acestei atitudini, comtitetul partidului Congresul naţional decide să fie reluată campania de nesupunere civilă. Totuşi, Gandhi vrea să mai facă o ultimă încercare de a ajunge să discute paşnic cu guvernul din Delhi şi trimite o telegramă viceregelui cerându-i să-l primească în audienţă, fără ca acesta să-i mai pună vreo condiţie.
Drept răspuns la telegramă, în data de 4 ianuarie 1932, Lordul Willingdon dă ordin ca Gandhi şi vechiul său prieten şi tovarăşi de partid, Valabhbkau Patel, să fie arestaţi şi aruncaţi în închisoare fără să mai fie judecaţi. în aceaşi zi, Nehru este condamnat la doi ani de închisoare, iar partidul Congresul naţional este scos în afara legii.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, special pentru toţi cei care au avut parte de profesori de istorie plafonaţi, plictisiţi de viaţă şi înăcriţi de eşecurile personale, uitând că predarea logică a adevărului istoric nefestivist înseamnă înţelegera viitorului prin recursul la trecutul nefardat. De asemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmboviţa” din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.
