Demnitatea Sfântului Ierarh Nicolae

Între bucuriile de care se împărtăşesc copiii se numără şi darurile pe care le primesc cu ocazia a două sărbători dragi tuturor, Sfântul Nicolae şi Naşterea Domnului. Întotdeauna darul vine în taină şi devine taină, ca şi canonul în taina spovedaniei, personalizat şi ascuns. A-şi expune darul e acelaşi fapt cu destăinuirea canonului, şi căderea poate suferi aceeaşi pedeapsă. Fac această comparaţie forţat oarecum de nevoia apărării demnităţii Sfântului Nicolae şi a lui Moş Crăciun albit de vremi într-un context care le sofocă dărnicia şi le întunecă sfinţenia.
De câţiva ani încoace sau poate dintotdeauna, copiii sunt asaltaţi de întrebări curioase puse de cei de-o seamă cu ei sau de mai mari ce anume le-a adus Moş Nicolae sau Moş Crăciun. Dacă pentru întrebători dorinţa poate veni din nepotolita sete de cunoaştere, în cel mai fericit caz, s-ar putea ca pentru copii aflarea a ceea ce au primit alţii să le fie adevărate drame spirituale cu neputinţă de remediat vreodată.
De-a lungul anilor, am auzit exclamaţii uluitoare din partea unor astfel de copii traumatizaţi de „lipsa de discernământ” a sfinţilor dăruitori. De ce, se întrebau ei şi-şi întrebau părinţii, unor copii care nu sunt chiar cuminţi la grădiniţă ori la şcoală Moşul le-a adus atât de multe lucruri în cutii voluminoase, iar nouă ne-a dat atât de puţin? Nu-i drept Sfântul Nicolae, n-a împărţit cum trebuie darurile – iată tulburări minore, am zice, dar, atunci când acestea se produc în vremea copilăriei, ele se încrustează pe ceara moale a inimii uneori cu neputinţă de a mai putea fi şterse vreodată. E adevărat că putem motiva de ce unul primeşte mai mult şi altul mai puţin, invocând diferite argumente teologice, morale etc., dar orice argumentaţie păleşte în faţa judecătii inocente a minţii lor nevinovate.
Mai ales copiii din familiile sărace sunt expuşi acestor traume. Lipsiţi material, devin şi mai lipsiţi spiritual, debusolaţi şi reticenţi oricărei comuniuni spirituale cu astfel de sfinţi „nedrepţi”. Pe de altă parte, ceilalţi dăruiţi peste măsură pot pricepe că drumul pe care merg e cel bun – chiar dacă la unii nu-i chiar cel mai potrivit – şi orice altă încercare de redresare moral-spirituală a lor poate fi lipsită de sorţii izbânzii.
Când aceste destăinuiri ale darurilor capătă forme protocolare, adică sunt expuse în mijlocul unui colectiv, să zicem de elevi, la iniţiativa oficiaă a unui cadru didactic, atunci drama unora dintre copii poate creşte exponenţial dacă răspunsul lor va fi afectat de o situaţie precară material. Or, Sfântul Nicolae şi Moş Crăciun vin prin excelenţă pe ascuns, noaptea, fără să ştie stânga ce face dreapta, cum spune Sfânta Scriptură. Când tatăl celor trei fete l-a observat, în sfârşit, pe omul care le-a făcut nesperatul bine, adică pe Sfântul Nicolae, a auzit din gura acestuia porunca să păstreze taina facerii de bine, la nimeni spunând-o.
Ei bine, să apărăm pe toate căile onoarea Sfinţilor înaintea tuturor, dar mai ales înaintea copiilor, a căror judecată, uneori, este atât de dreaptă, că te miră întrebările pe care şi le pun la vederea valorilor răsturnate ale lumii în care trăiesc. Să nu uităm, aşa cum spunea Nichifor Crainic, „câtă lumină din raiul spiritual a mai rămas în noi se poate vedea din atitudinea noastră faţă de copii. Sunt oameni care au oroare faţă de copii. Duhul diabolic al păcatului a stins în ei orice scânteie de iubire. De la unii ca aceştia nimic bun nu se mai poate aştepta, fiincă ei urăsc şi ultima rămăşiţă a raiului pe pământ. Cei care iubesc copiii pentru copii, dincolo de legătura de sânge, dovedesc încă în sufletul lor afinităţi cu Raiul”.
Apărarea demnităţii Sfântului Nicolae şi a dăruitorului de la ieslea Betleemului s-o avem pe suflet totdeauna! Pr. prof. dr. Gheorghe Drăghici Seminarul Teologic „Sf. loan Gură de Aur” din Târgovişte