Autorităţile locale au decis să mute spaţiile din piaţa centrală din Târgovişte în care funcţionau comercianţii en-gros în altă parte, însă s-au lovit de opoziţia acestora. A fost nevoie de prezenţa jandarmilor şi a poliţiştilor locali pentru ca muncitorii de la salubritate să poată demola piaţa. Primăria a decis mutarea acestor comercianţi în altă zonă pentru a amenja aici o parcare. Comercianţii en-gros din piaţa centrală a Târgoviştei aveau termen până astăzi să-şi mute marfa pentru ca muncitorii să poată demola boxele metalice, însă cei mai mulţi nu au făcut acest lucru astfel că mucitorii de la salubritate, însoţiţi de jandarmi şi poliţiştii locali au trecut la treabă. Au fost însă come-cianţi care s-au opus acestei decizii. Mai mult, mulţi dintre comercianţi spun că erau nevoiţi să ofere şpagă directorului direcţiei de administrare a patrimoniului public pentru a putea vinde în spaţiile respective nefi-ind încheiate contracte: „Ne-a spus că o să ia decizii. Şi iată vine în miezul nopţii să dărâme piaţa. 15 ani am plătit chirie şi îi zice că stau ilegal. Să vină primarul aici că ne-a promis că ne rezolvă”, a afirmat o comerciantă. „Vineri am fost în Consiliul local şi consilierii ne-au promis că vin astăzi să ia o măsură dar văd că ne-am trezit că ne demolează spaţiile. Noi am fost paşnici dar aşa nu se poate. Ne-a spus primarul că ne lasă aici. Dacă parcarea e mai rentabilă decât noi, atunci e în regulă. Noi plăteam 900 de lei pe lună pentru o boxă. Ne-au minţit cu toţii şi să vină domnul Maican să ne explice acum că lua şpagă”, a afirmat un alt comerciant. „Domne ei nu ne-au făcut contracte şi ne-au luat banii pentru o simplă taxă de folosinţă. Luna asta nu au mai vrut să ne ia banii”, a afirmat un alt comerciant. În replică, reprezentantul primăriei neagă acuzaţiile: „Se demolează depozitele en-gros deoarece există o hotărâre a Consiliului local de anul trecut prin care depozitele en-gros se mută la zona de agrement. Este dispoziţia primarului şi au fost anunţaţi de vineri. Toată lumea poate să mă acuze dar eu nu am luat şpagă. La zona de agrement s-au amenajat 20 de boxe conform cerinţelor comerţului legal”, a declarat Dorin Maican, director Direcţia de administrare a patrimoniului. În final, comercianţii au eliberat spaţiile lăsând loc muncitorilor veniţi să le dărâme, însă întreaga operaţiune desfăşurnâdu-se sub supraveghere jandarmilor.