După cum ştim, Curtea Constituţională a admis parţial sesizarea Guvernului în ce priveşte refuzul preşedintelui Klaus lohannis de a numi miniştrii interimari propuşi de premierul Viorica Dăncilă. Curtea Constituţională a dat şi o decizie în conflictul dintre preşedinte şi premier în ce priveşte miniştrii interimari.
Astfel, preşedintele lohannis este obligat să numească min-istrii interimari, dar şi că premierul Viorica Dăncilă este obligată să vină în faţa Parlamentului pentru a cere un vot de încredere. Deputatul PSD Dâmboviţa , Claudia Gilia nu a întârziat să-şi exprime punctul de vedere cu privire la acest subiect: „Preşedintele a fost lăsat în ofsaid de Decizia Curţii Constituţionale nr.19/2019. Criza politică provocată de Preşedintele lohannis TREBUIE SĂ ÎNCETEZE IMEDIAT, asta au decis judecători Curţii Constituţionale.
Cu riscul de a mă repeta: Preşedintele Iohannis nu a citit Constituţia ţării! Sau dacă a citit-o, nu a înţeles-o!
Poate ar fi cazul să se înscrie la o Facultate de Drept în următorii 4 ani şi să renunţe la candidatura la Cotroceni în favoarea altor candidaţi mai pregătiţi!
Curtea Constituţională a dat dreptate Guvernului României: revocarea şi stabilirea interimarilor este atributul Premierului, iar Preşedintele trebuia să semneze decretele în acest sens. În loc să facă ce îi cere Constituţia, Preşedintele lohannis a preferat să blocheze 5 ministere, să refuze numirea sau revocarea unor miniştri.
Preşedintele Iohannis tergiversează o procedură constituţională expres prevăzută de textul constituţional şi întărită prin deciziile Curţii Constituţionale.
Curtea Constituţională i-a arătat încă o dată Preşedintelui lohannis „cartonaşul roşu”, dispunând foarte clar: „Preşedintele României urmează să emită de îndată decretele de revocare a miniştrilor, solicitate de primul-ministru prin adresele nr.5/5321 şi nr.5/5324 din 26 august 2019, precum şi decretele de desemnare a miniştrilor interimari propuşi prin adresele nr.5/5362, nr.5/5363 şi nr.5/5364 din 27 august 2019;
3. Preşedintele României urmează să răspundă, de îndată, în scris şi motivat, cu privire la refuzul propunerilor de numire în funcţia de ministru titular, înaintate de primul-ministru prin adresele
nr.5/5321, nr.5/5322, nr.5/5323, nr.5/5324, nr.5/5325 din 26 august 2019.”
Se pare că acest Preşedinte îşi va exercita obligaţiile constituţionale doar împins de la spate de CCR. Iohannis eludează prin orice formă dispoziţiile Constituţiei, blocând astfel funcţionarea instituţiilor statului.
România nu mai trebuie să fie blocată de habarnişti.”, a declarat deputatul Claudia GILIA.
Deputatul Claudia Gilia : România nu mai trebuie să fie blocată de habarnişti
Date: