Începând de sâmbătă, în muzeele din cadrul Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” se vor efectua ample acţiuni de dezinsecţie şi deratizare pentru protejarea exponatelor care ar putea fi atacate de molii, carii, rozătoare şi alte vieţuitoare dăunătoare. Aşadar, muzeele vor fi
închise, pe rând, câte o zi, după cum urmează: Sâmbătă 05.05.2016
– Casa Atelier „Gabriel Popescu” din Vulcana Pandele,
– Muzeul de Etnografie şi Folclor Pucioasa
– Muzeul Etnografic „Dumitru Ulieru” Pietroşiţa
– Casa – atelier Gheorghe Petraşcu, Târgovişte
– Muzeul „Vasile Blendea”, Târgovişte
– Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Târgovişte
Luni 07.05.2016
– Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Târgovişte
– Muzeul de Artă, Târgovişte
– Muzeul de Istorie, Târgovişte
– Muzeul Tiparului şi al Cărţii Româneşti Vechi, Târ-govişte
– Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Târgovişte
– Expoziţia „Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri „Ferdinand I” la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România”, Târgovişte
Marţi 08.05.2016
– Casa Memorială „Ion Luca Caragiale”, Localitatea: I.L. Caragiale,
– Ansamblul Brâncovenesc Potlogi
Deratizarea şi dezinsecţia secţiilor muzeale care aparţin C.N.M. Curtea Domnească Târgovişte
Date: