Dezastru în producţia de mere de pe Valea Dâmboviţei

Date:

mere voinestiAnul 2014 se anunţă „unul dintre cei mai grei ani”, atât din punct de vedere calitativ, cât şi cantitativ al producţiei de fructe. „E dezastru”, spun pomicultorii de pe Valea Dâmboviţei, unul dintre cele mai renumite bazine pomicole din ţară. Există şi zone cu producţie care se anunţă a fi una bună, cum este zona Izvoare-Ungureni, dar acest lucru nu garantează nimic, pentru că fructele pot cădea în orice moment, din cauza bolilor cauzate de prea multă apă. În ultimi ani, pomicultorii de pe Valea Dâmboviţei au fost loviţi ba de ploaie, ba de grindină, secetă sau dăunători, iar producţia scade de la an la an: „În zona Izvoare-Ungureni, producţia este mai acceptabilă însă la Voineşti, Gemenea, Malu cu Flori nu este nimic. Ploile au făcut prăpăd, merele au crăpat, prea multă infecţie, iar soluţiile nu mai au putere. Sincer nu cred că ne vom acoperi anul acesta investiţia. Sincer îmi este frică să fac socoteli pentru că mă apucă durerile de cap cât ieşim lipsă”, a afirmat Constantin Tătăranu. „Foarte prost, foarte prost. Din cauza rapănului au început să crape. Grindina a spart, iar ploaia a produs rapănul. Sunt aproape goi merii. Producţia va fi mult mai proastă decât anul trecut”, a declarat un alt pomicultor. Chiar preşedintele Asociaţiei Pomicultorilor Dâmboviţeni şi preşedintele Camerei Agricole Dâmboviţa, Ion Oprea, spun că 2014 se anunţă „unul dintre cei mai grei ani”, atât din punct de vedere calitativ, cât şi cantitativ al producţiei de fructe: „Această primăvară a fost una dintre cele mai dificile primăveri din ultimii 10 ani în pomicultură. Dacă anul trecut ne văitam de căldură excesivă în timpul înfloritului, anul acesta ploile ne-au dat mari bătăi de cap… La momentul acesta putem spune că sunt parcele unde producţia este în parametrii normali, dar aceste parcele sunt foarte puţine în partea de sud a bazinului pomicol. În parteade nord a bazinului, Voineşti, Cândeşti, Malu cu Flori şi Gemenea, din păcate producţia este sub mult sub media anuală. A plouat zilnic şi nu s-a putut face la timp tratamentul de specialitate. Este un an destul de dificil. Este al doilea an consecutiv când producţia este foarte slabă, iar pomicultorii nu îşi scot investiţia”. Pomicultorii se tem că în condiţiile astea, investiţiile de anul acesta nu vor fi acoperite, cât despre profit nici nu se va mai pune problema.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cosmetice coreene pentru ten cu pigmentare

Pigmentarea pielii, inclusiv petele întunecate și tonul neuniform, poate...

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...
error: Conținutul este protejat!!