Dezvelirea urmei la Grădiniţa nr. 8 „Rază de Soare”

Date:

O altă filă din povestea Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 8 „Rază de Soare” din Târgovişte, unitate şcolară cu prestigiu în judeţul Dâmboviţa, dar şi peste hotare, şi asta pentru că are în derulare trei proiecte ERASMUS+. Noua filă de poveste a fost scrisă, prin efortul comun al conducerii grădiniţei, al doamnelor educatoare, copiilor şi părinţilor. Este vorba despre activităţile desfăşurate în cadrul proiectului Erasmus+, „Traces of Europe” – „Urme prin Europa”, la care au fost prezenţi şi partenerii acestui proiect, din patru ţări: Islanda, Norvegia, Polonia şi Italia. Dacă luni, au avut loc ateliere aplicând metoda „Outdoor Learning” -„învăţare în aer liber”, miercuri, preşcolarii de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 8 „Rază de Soare” din Târgovişte au fost implicaţi în activităţi ce au avut ca temă centrală dezvelirea urmei parteneriatului în comunitate. Oficiile de gazdă au fost făcute de către doamna director a Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 8 „Rază de Soare” din Târgovişte, Cătălina Cuculea. Nu au lipsit invitaţii de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa, inspectorul şcolar general, prof. Ion Sorin şi inspector de specialitate învăţământ preşcolar, Victoria Tomescu. Prichindeii de la de grupa mijlocie „Furnicuţe”, prin talentul şi măiestria lor artistică, au păşit pe un tărâm magic, al dansului islandez cu tradiţii folk şi populare. Oaspeţii din Islanda au rămas plăcut impresionaţi de prestaţia scenică a „Furnicuţelor”. Preşcolarii de la grupa mare „Veveriţe”, nu s-au lăsat mai prejos şi au pus în scenă un dans pe ritmuri ale muzicii italiene. Şi oaspeţii din Norvergia au fost plăcut surprinşi de grădinarii de la grupa mare „Super Piticii”, care au dansat pe ritmurile muzicii norvegiene. Nu în ultimul rând, grupa mare „Buburuze” a pus în scenă un dans pe ritmurile muzicii poloneze. Surprizele artistice au fost încheiate de prichindeii de la grupa mare „Ursuleţi”, care au reprezentat România, printr-o suită de dansuri populare. Au mai participat la aceste activităţi şi prichindeii de la grupele: Arlechino, Puişorul Moţat, Muguraşii şi Greieraşii Veseli. Activităţile transnaţionale de învăţare, predare, formare din cadrul proiectului Erasmus+, „Traces of Europe” – „Urme prin Europa”, au continuat cu festivitatea de dezvelire a „urmei în comunitate”, unul din obiectivele acestui parteneriat fiind acela de a lăsa o urmă ca mărturie a lucrărilor şi schimbului de bune practici între partenerii din Islanda, Italia, Norvegia, Polonia şi România. Ziua de miercuri s-a încheiat cu „Seara părinţilor”, unde invitaţii de peste hotare şi-au prezentat ţările din care provin. în final au încins Braşoveanca şi o horă românească, melodii interpretate de dâmboviţeanca Cristina Ilie. Surpriza pentru oaspeţii din Islanda, Norvegia, Polonia şi Italia, a fost expoziţia cu cele mai bune mâncăruri din bucătăria tradiţională românească.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cosmetice coreene pentru ten cu pigmentare

Pigmentarea pielii, inclusiv petele întunecate și tonul neuniform, poate...

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...
error: Conținutul este protejat!!