„Dialog la distanţă” între liberali şi administraţia publică locală

Date:

Tensiunile politice specifice unei perioade pre-electorale, încep să se simtă şi la Târgovişte, reşedinţa de judeţ fiind după câte se pare primul front deschis în acest an cu o încărcătură deosebită, date fiind cele două bătălii electorale, care se anunţă mai echilibrate dar şi mai crâncene decât au fost până acum. Scena politică locală se „încălzeşte” pe măsură ce se apropie primul scrutin, din luna mai, când românii vor fi chemaţi să-şi desemneze prin vot reprezentanţii în Parlamentul European şi partidele politice vor încerca să obţină scoruri cât mai bune. Iar ca dovadă avem contrele dintre liberali şi puterea locală, reprezentată de majoritatea PSD din consiliul local şi executivul Primăriei Târgovişte.
Tonul l-au dat, ca să spunem aşa, liberalii care, prin vocea preşedintelui Aurelian Cotinescu, au criticat administraţia publică locală, atacând pe mai multe planuri. Şeful PNL Târgovişte a ţinut să remarce că cei din conducerea primăriei „se laudă cu începerea lucrărilor la mall-ul de la gară deşi ştiu cu toţii că este vorba despre o investiţie privată, nu este o investiţie a primăriei.” Acesta a pus în balanţă promisiunile făcute târgoviştenilor cu ce s-a făcut până acum, concluzia fiind că „nu avem infrastructură, nu avem transport public, nu am investit în turism, deşi avem potenţial enorm, nu am investit în cultură”, aluzia la colapsul proiectului şoselei de centură şi la dificultăţile privind implementarea proiectului de modernizare a transportului public fiind evidentă. În acelaşi timp, ironic, Cotinescu a recunoscut că s-au făcut parcări şi spaţii verzi pe lângă parcări, dar gradul de îndatorara al primăriei a crescut fără să fie finalizat vreun proiect important.
Replica a venit în această dimineaţă, de la primarul Cristian Stan, care i-a acuzat pe liberali de propagare de minciuni şi manipulare. Acesta a argumentat că proiectul pentru modernizarea transportului public a fost depus la timp şi a prezentat reconfirmarea primită pe 28 decembrie 2018, privind aprobarea liniei de finanţare. Referitor la investiţiile în cultură, primarul a arătat că este vorba de ipocrizie şi a amintit că PNL Dâmboviţa are sediul într-un spaţiu în care a funcţionat o librărie şi fosta bibliotecă pentru copii. Acesta a continuat să răspundă punctual, subliniind că nu ar fi venit nimeni să investească miloane de euro pentru un mall la Târgovişte, dacă nu ar fi găsit un partener serios în administraţia publică locală. Legat de parcări, „a fost anul cu cele mai mari investiţii pe infrastructura rutieră din cartiere. Am vrut să facem ceea ce aşteaptă târgoviştenii de la noi”, a mai arătat Cristian Stan. A amintit că Târgoviştea este pe locul doi pe ţară, ca raport al fondurilor europene atrase şi numărul de locuitori „iar PNL nu are nicio legătură cu asta”, şi unul dintre cele mai mici grade de îndatorare public, sub 8%, atacul liberalilor nefiind în opinia sa decât „demagogie, minciună şi manipulare.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Mașină de familie sau mașină sport?

Fiecare șofer are visuri diferite atunci când vine vorba...

După „gerul Bobotezei”, la Târgoviște au înflorit ghioceii!

Pentru al doilea an consecutiv, la Târgoviște primii ghiocei...

ITM Dâmbovița: Negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați

Pe parcursul trimestrului IV al anului 2024, Inspectoratul Teritorial...

Anvelopele de iarnă, siguranța pe drum în sezonul eece

În contextul condițiilor meteorologice din sezonul rece, Registrul Auto...