Dilema zilei, săptămânii, lunii, anului etc: PSD, între Catedrala Neamului şi spitalele neamului

Date:

ALINA GOREGHIUCatedrala Neamului, deocamdată, în loc să unească, mai mult dezbină neamul… românesc. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, săptămâna trecută, sâmbătă seară, că pe unii îi deranjează că au fost alocaţi trei milioane de euro din bugetul Capitalei pentru Catedrala Neamului, în timp ce anul trecut au rămas necheltuite 200 de milioane de euro, iar alte 10 milioane de euro au fost alocate unor case de avocatură „alese pe sprânceană”, în condiţiile în care Primăria are o Direcţie juridică „foarte bine dotată”. Deci, este bună la ceva şi Catedrala Neamului. Aşa mai aflăm unele adevăruri, când se ceartă politicienii între ei. Gabriela Firea, cum îi este firea, să vorbească direct, fără ocolişuri, a explicat că Patriarhia are nevoie de 60 de milioane de lei. Ea a precizat că nu a reuşit să îi convingă pe toţi consilierii să voteze în favoarea acestei hotărâri, deşi a invocat argumentul naţional.
O sută de ani… de fraierit
„În legătură cu Catedrala, nici când am venit cu argumentul că acest obiectiv este inclus în proiectul „România 100″ – în decembrie 2018 se împlinesc 100 de ani de la crearea statului naţional român modern şi este normal să avem şi noi o mică contribuţie pentru finalizarea acestui obiectiv – nici măcar acest argument, dacă vreţi, naţional, de românism, de bucurie că poţi aduce o contribuţie cât de mică şi o recunoştinţă pentru toate eforturile înaintaşilor noştri, nici măcar acest argument nu a stat în picioare”, a spus Gabriela Firea, dând ca exemplul consilierii Uniunii Salvaţi Bucureştiul, care s-ar fi opus pentru că au o atitudine de ONG. „USB merge pe ideea de ONG şi se opune oricărui proiect”, a mai spus Firea.
Contribuţie naţională
Primarul Bucureştiului a mai adăugat că, până acum, Primăria a acordat în total 26 de milioane de lei pentru Catedrala Neamului. „Nu doar Primăria Capitalei a dat bani, au dat şi primării din ţară şi consilii judeţene, a fost o contribuţie naţională, dar Catedrala se află pe teritoriul Bucureştiului. Mai mulţi bucureşteni vor veni la Catedrală şi străini care ne vor vizita. În total, 26 de milioane din bugetul Primăriei Capitalei au mers către Catedrala Mântuirii Neamului. Oricum necesarul Patriarhiei era de 60 de milioane de lei şi am acordat doar 15, adică aproximativ trei milioane de euro”, a precizat Gabriela Firea.
Teatrul şi spitalul
Edilul Capitalei a mai spus că s-a ajuns la această sumă pentru că trebuie ţinut cont şi de celelalte cheltuieli. „Am auzit o discuţie total falsă, că ne îngrijim de biserici, şi nu de spitale. Într-o lună şi jumătate au plecat 20 de milioane de euro către spitale şi teatre”, a declarat Firea. Ea a mai spus că domeniul sanitar este o prioritate şi că aşteaptă ca managerii celor 19 spitale din Bucureşti să îi prezinte un inventar cu toate necesităţile.
„Prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti am solicitat tuturor managerilor de spitale să ne prezinte un inventar cu toate necesităţile, toate dotările, aparaturile, tot ceea ce este nevoie pentru ca cele 19 spitale din Capitală să arate la nivel european. Aştept acest inventar, unii manageri au fost în concediu şi nu au reuşit să transmită toate datele şi vă garantez că pentru mine este o prioritate domeniul sanitar, iar spitalele Capitalei, care sunt în administrarea noastră, vor arăta aşa cum se spune, ca afară”, a declarat Gabriela Firea. Ea a mai arătat că investiţiile în spitale nu exclud alocarea unor sume pentru finalizarea Catedralei Neamului şi a precizat că, anul trecut, au rămas necheltuite 200 de milioane de euro din bugetul Capitalei. „Asta nu înseamnă că în paralel nu poate fi acordată o sumă, repet mică, comparativ cu bugetul Capitalei, pentru finalizarea Catedralei Mântuirii Neamului. Anul trecut au rămas în vistieria Primăriei Capitalei 200 de milioane de euro pentru că nu au fost în stare să cheltuie aceşti bani, deoarece trebuie proiecte, trebuie să respecţi toată birocraţia care este valabilă şi în România, şi în Occident, proiecte tehnice, caiete de sarcini, studii de fezabilitate, să urmăreşti proiectele, au rămas necheltuiţi bani foarte mulţi, care ar fi însemnat dezvoltare pentru Bucureşti, rezolvarea problemei traficului, rezolvarea absenţei parcărilor, fluidizării traficului, dotărilor din spitale. Eu nu îmi propun să fiu un primar general care nu face nimic de teamă să nu fie criticat şi care să rămână cu aproximativ 200 de milioane de euro în vistierie. Prefer să îi cheltuim legal şi eficient în toate domeniile”, a spus Firea.
Un start ratat
În schimb, copreşedintele PNL Alina Gorghiu consideră că decizia Consiliului General al Municipiului Bucureşti de a aloca 15 milioane de lei pentru lucrări la Catedrala Mântuirii Neamului confirmă un start prost pentru primarul Capitalei, Gabriela Firea.
„15 milioane de lei din bugetul Capitalei vor fi acordaţi ca sprijin financiar pentru continuarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului, ca urmare a deciziei adoptate, astăzi, de majoritatea din Consiliul General. PNL a votat împotriva acestei propuneri. Sprijinim ridicarea Catedralei, dar credem că banii bucureştenilor ar trebui cheltuiţi cu mai multă grijă faţă de priorităţile lor şi ale oraşului şi cu mai multă viziune”, a scris Alina Gorghiu, săptămâna trecută, joi, pe Facebook. Ea subliniază că bucureştenii au contribuit deja cu sume importante la construcţia Catedralei, care trebuie finalizată. „Doar anul acesta, din bugetul Primăriei Generale, s-au alocat 2 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor. O suplimentare a acestui sprijin ar fi trebuit mult mai bine fundamentată”, precizează liderul PNL.
Vise neîmplinite
Alina Gorghiu susţine că aceşti bani puteau fi folosiţi pentru construirea unui spital modern sau pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic. „Bucu-reştenii aşteaptă ca Primăria să se ocupe şi de proiecte care le afectează viaţa de zi cu zi. Din banii de care dispune, Primăria ar putea să aloce, cu prioritate, fonduri pentru construirea unui spital modern, care să le asigure pacienţilor condiţii decente, sau ar putea demara consolidarea clădirilor cu risc seismic, în care trăiesc mii de bucureşteni. Sunt doar două dintre propuneri, însă urgenţele Capitalei sunt numeroase. Regret că astăzi administraţia Capitalei a decis să le ignore. Decizia confirmă un start prost pentru primarul Firea în această funcţie”, punctează copreşedintele liberalilor.
Dumnezeu cel milos şi iertător
Dacă lucrurile evoluează cum doresc unii politicieni, s-ar putea să avem Catedrala Neamului şi Moscheea Neamului, amândouă rentabile din punct de vedere electoral. Dar, lăsând gluma la o parte, trebuie, dacă vrem să fim corecţi cu noi înşine, să remarcăm că toate partidele ajunse la putere, dând dovadă de o nemaipomenită ardoare de nemărginită credinţă ortodoxă, care l-ar fi băgat la idei şi pe Ştefan cel Mare şi Sfânt, deci dând dovadă de fierbinte, chiar incendiară credinţă, partidele au dat bani din bugetele locale pentru ridicarea de noi lăcaşuri sfinte de cult sau repararea celor vechi, care sunt, de fapt, atât Case ale Domnului, dar şi locuri de muncă pentru cinstitele feţe bisericeşti… evazioniste, nu toate, doar unele, majoritare. Ca să nu ne mai întindem la vorbă, căci vorba multă, sărăcia… inclusiv sărăcirea şi prostirea omului de rând, deci pentru a scurta drumul spre adevărul pe care toţi se fac că nu-l văd, trebuie spus că toate partidele politice, în raport de puterea lor financiară, au apelat la preoţi, mai ales la preoţimea rurală, pentru a-i convinge pe credincioşi, la biserică sau pe unde i-au prins, să voteze cu un anumit partid. Vor fi unii care vor nega, dar puţin îmi pasă. Observând realitatea electorală românească, cel puţin cea locală, am constatat că reuşeşte să câştige puterea politică doar partidul care are suficienţi bani pentru a cumpăra conştiinţa preoţilor manipulatori şi a… romilor. Oricum, nu vă faceţi griji, nimeni nu ia cu el nimic pe lumea cealaltă, nici cel care a ajuns să deţină o funcţie publică rentabilă, după ce a fraudat conştiinţa majorităţii, nici cel care, uneori, nu are bani să-şi cumpere o pâine. Că biserica este somptuos decorată sau nu, nici acest aspect nu are importanţă. Biserica, vorbind de spaţiu, construit de om şi zidit de Dumnezeu prin lisus, este necesară, deoarece în Ea, în momente de disperare sau de spaimă, vine atât cel viclean şi cumpărător de conştiinţe, cât şi cel naiv şi sincer în tot ce face şi spune. De fapt, oamenii vin în biserică pentru Dumnezeu, nu pentru preoţii care, cei mai mulţi, bugetari fiind, trăiesc mai mult cu gândul la salariu şi la profitul adus de botezuri, nunţi, înmormântări, după tehnica consacrată: o sumă de bani ceri, alta treci pe chitanţă. Uneori, mă întreb: hai, de fisc nu le este frică, dar de Dumnezeu, nu?
Oricum, Dumnezeu este milostiv şi îi iartă pe toţi, fie ei deştepţi sau proşti, fie ei şmecheri sau naivi, fie ei români sau romi, fie ei politicieni sau… preoţi…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cosmetice coreene pentru ten cu pigmentare

Pigmentarea pielii, inclusiv petele întunecate și tonul neuniform, poate...

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...
error: Conținutul este protejat!!