Din ianuarie 2018, 500 de euro pentru fiecare copil din România

Date:

Deşi ar fi trebuit acordaţi încă din 2013, autorităţile au tot amânat aplicarea prevederii legale care le oferă copiilor acest drept. Fostul Executiv stabilise ca aceşti bani să fie acordaţi începând din luna martie a acestui an, iar la începutul anului, noul Guvern a mai amânat o dată acordarea lor, până în 2018. Statul s-a angajat să acorde, în scop educaţional, 500 de euro pentru fiecare copil născut după data intrării în vigoare a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, adică după 9 februarie 2011. Obligaţia este prevăzută chiar în acest act normativ, împreună cu condiţiile în care se vor acorda banii pentru educaţie. iniţial, suma de bani trebuia acordată din 2013, însă Guvernul a tot amânat aplicarea efectivă a prevederilor legale în cauză. Fostul Guvern stabilise anul trecut, prin OUG nr. 99/2016, ca aceşti bani să fie acordaţi începând din luna martie a acestui an. Cu toate acestea, copiii nu primesc nici în 2017 banii pentru educaţie, pentru că o nouă amânare a fost stabilită prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017. Concret, copiii ar putea primi aceşti bani abia din 1 ianuarie 2018, potrivit actului, dacă autorităţile nu vor decide atunci asupra unei noi amânări.
Până atunci, autorităţile vor trebui să adopte şi normele suplimentare necesare pentru aplicarea prevederii din Legea educaţiei – în caz contrar, posibilitatea unei alte amânări nu este exclusă nici din 2018 încolo. (MC.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...

CSM TÂRGOVIȘTE E ARBITRATĂ CORECT

După analizele efectuate de video-observatorii FR Baschet, Colegiul Central...
error: Conținutul este protejat!!