La parterul Casei Aramă, din incinta Curții Domnești de la Târgoviște la începutul anului 2011, a fost amenajată Expoziția Muzeului Tiparului și a Cărții Vechi Românești, ce ilustrează activitatea tipografică de la Târgoviște dintru începuturi (secolul al XVI-lea), dar și din Moldova și Transilvania, unde centre tipografice au apărut mai târziu și culminează cu editarea primelor publicații cu apariție regulată (secolul al XIX-lea), când evoluția cărții vechi românești este încheiată.
Circuitul expoziției începe cu prezentarea câtorva aspecte referitoare la cea mai veche formă de scriere de pe teritoriul țării noastre (scrierea pictografică), conținută în plăcuțele de lut ars de la Tărtăria, jud. Alba ( sec. IV-III î. e. n.). Totodată, sunt prezentate și primele suporturi de scriere (tăblițe de lut și de lemn, pergament, papirus) folosite înainte de apariția hârtiei. Inventată în anul 105 d. H. de către chinezul Tai Lun, pe teritoriul românesc prima moară de hârtie a luat ființă în anul 1564, astfel că primele manuscrise au fost realizate pe hîrtie din import sau pergament.
Arta caligrafiei și miniaturii, care în secolele al XV-lea și al XVI-lea, a atins culmi artistice de mare rafinament în cele trei provincii românești este redată prin: Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung, adresată lui Hans Benkner, judele Brașovului, cel mai vechi document în limba română care s-a păstrat, Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, manuscris în slavonă, un adevărat testament politic lăsat urmașilor de către domnitor, și cele mai vechi texte religioase în limba română, textele maramureșene, așa-zisele texte rotacizante: Psaltirea Scheiană, Psaltirea Voronețeană, Codicele Voronețean, Codicele de la Ieud.
Introducerea tiparului în Țara Românească marcată în cadrul expoziției prin tipăriturile lui Macarie, realizate la Mănăstirea Dealu de lângă Târgoviște : Liturghierul (1508), Octoihul (1510) și Evangheliarul în anul (1512), a dat o puternică lovitură dezvoltării frumoase pe care o cunoscuse în această perioadă, arta caligrafiei și miniaturii.
Prin Liturghierul tipărit de Macarie la Târgoviște, din porunca voievodului Radu cel Mare, pătrundea în Țara Românească, geniala invenție a lui Gutenberg-tiparul cu litere mobile și, totodată, se punea piatra de temelie a unei tradiții pe care aveau să o ducă prin veacuri, generații de meșteri știuți sau anonomi.
De la data apariției Tetraevangheleiarului (1512), timp de trei decenii, activitatea tipografică a încetat în Țara Românească fiind reluată în timpul domnitorului Radu Paisie de către Dimitrie Liubavici, care, ajutat de călugărul Moisi va tipări în anul 1545, la Târgoviște un Molitvenic. Tot sub îndrumarea lui Dimitrie Liubavici, ajutat de această dată de alți călugări, Pătru și Oprea, în același oraș, s-a tipărit o altă carte în slavonă, Apostolul (1547), deosebit de importantă, deoarece va fi tipărită în doua ediții, una pentru Țara Românească și una pentru Moldova, fiind prima comandă de carte din Moldova pentru Târgoviște.
Cu activitatea tipografică a lui Coresi, orașul Târgoviște intră într-o altă etapă de dezvoltare economică și culturală. Deși nu apare menționat în epilogul cărților tipărite de Liubavici, se pare că ucenicia și-a făcut-o în atelierul acestuia. De altfel, atelierul tipografic de la Târgoviște al diaconului Coresi este posibul să fi fost organizat din rămășițele tipografiei deținute de Dimitrie Liubavici. În acest oraș, Coresi împreună cu cei 10 ucenici ai săi tipărește o singură carte, Triod Penticostar (1558), în care, pentru prima dată apar gravurile în ciclu, 11 gravuri, reprezentând scene din viața și patimile lui Iisus. De la Târgoviște, Coresi și colaboratorii săi pleacă la Brașov, pentru a tipări cu sprijinul cărturarilor locali și al voievozilor din Valahia primele cărți de circulație în limba română, care s-au răspândit în toate ținuturile românești, realizând biruința definitivă a scrisului în limba română, cu convingerea mărturisită că „ întru biserică mai vârtosu este a grăi cinci cuvinte pre înțelesul meu, ca și alții să înțeleagă, decât întunericul de cuvinte în limbă străină”.
De la data apariției Triodului Penticostar (1558), până în anul 1635, atât la Tărgoviște cât și în celelalte provincii românești, activitatea tipografică a stagnat datorită războaielor cu turcii, domniilor scurte, dar și tulburărilor interne.
Activitatea tipografică reîncepe în Țările Române sub domniile de o nouă înflorire culturală a lui Matei Basarab în Țara Românească și Vasile Lupu în Moldova. Ambii domnitori, prin politica lor editorial tipografică au urmărit: să substituie limbii slavone ca limbă de cult, limba noastră românească, prin tipărirea de cărți în limba slavonă își doreau să realizeze o uniune culturală între popoarele vecine de limbă slavă care nu aveau tipografii, iar prin cele juridice voiau să întărească poziția clasei conducătoare. Printre cele mai valoroase cărți tipărite în această perioadă, în cele trei provincii românești, prezentate în expoziție, menționăm: Evanghelia învățătoare (1644), Mănăstirea Dealu, Târgoviște, Cazania lui Varlaam (1643), Iași, Îndreptarea legii (1652), Târgoviște, Psaltirea (1673), Dosoftei, Uniev. Alături de acestea se află Noul Testament de la Bălgrad (1648), tipărit la Alba Iulia, de Simeon Ștefan, mitropolitul Ardealului și Biblia de la București (1688), prima ediție integrală a bibliei.
De altfel, Biblia de la București deschide drumul epocii de intensă activitate culturală din timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu. În această perioadă, în afara tipografiei din București care avea și o secție în limba greacă, s-au înființat noi tipografii la Buzău, Mănăstirea Snagov, Târgoviște și Râmnicu Vâlcea, fiecare având o activitate bogată și neîntreruptă, astfel că, arta tiparului a putut fi transmisă din generație în generație.
Mentorul culturii și literaturii religioase în această perioadă a fost mitropolitul țării, Antim Ivireanul a cărui bogată activitate tipografică este ilustrată în expoziție prin: cărți religioase, Slujba Sfintei Ecaterina (1710), Octoih (1712), Ceaslov (1715),cât și laice, Panoplia dogmatică (1710), Pilde filozofești ( 1713) și Alixăndria.
În aceaeași perioadă, în Moldova, Dimitrie Cantemir face începutul cărții științifice și literare oglindită în expoziție prin: Descriere Moldovei, Istoria creșterii și descreșterii Imperiului Otoman, Hronicul vechimei a româno-moldo-valahilor. Alături de acestea se află și o parte dintre tipăriturile (istorii, gramatici, calendare, dicționare), reprezentanților Școlii Ardelene.
Primele decenii ale secolului al XIX-lea, reprezintă în domeniul cărții românești, ani de căutări febrile, de pornire hotărâtă spre cartea laică și de lichidare a monopolului bisericii asupra tiparului. Este o perioadă în care gustul pentru lectură și dorința de instruire se răspândesc și în celelalte straturi ale societății, iar pentru satisfacerea tuturor nevoilor se tipăresc cărți, variate ca tematică și care arată o diversitate de preferințe. Cel mai mare succes îl au acum calendarele, almanahurile populare ce conțin sfaturi practice, anecdote și rețete populare. Totodată, în această perioadă apar primele publicații cu caracter regulat, prezentate în expoziție: Curierul românesc (1829), editat de Ion Heliade Rădulescu, Albina românească (1829), a lui Gheorghe Asachi și Gazeta de Transilvania (1838), tipărită de George Barițiu. Alături de acestea sunt cărțile de drept: Legiuirea lui Caragea (1818), Pravilniceasca condică și Regulamentul Organic (1831-1832), traduceri ale operelor literare și științifice reprezentative pentru acea perioadă, Coliba lui Moșu Toma, Istoria lui Numa Pompiliu, dar și scrieri didactice și literatură beletristică în ediții princeps ale scriitorilor români, întemeiatori ai literaturii noastre moderne: Negrutzzi, Alecsandri, Bolintineanu, Pelimon.
Pe lângă carte veche românească, vizitatorii pot admira în expoziție: mobilier ornamente tipografice utilizate în epocă, călimări de brâu, inele sigilare, obiecte de cult și valoroase legături de carte.
