Formaţia feminina de volei Dinamo va apela la filiera bulgara în acest sezon. Conducătorii au reuşit să semneze cu trei jucătoare foarte valoroase.
Cele trei jucatoare din Bulgaria care vor juca în noul sezon la Dinamo vor fi centrul Nasya Dimitrova (27 de ani, participantă la CM şi Liga Naţiunilor), ridicătoarea Kristina Guncheva (fostă, acum un campionat, la Ştiinţa Bacău) şi secundul Maria Karakasheva. Dacă primele două sunt pentru prima dată la Dinamo, Karakasheva a decis să-şi prelungească înţelegerea, ea evoluând şi în campionatul precedent la formaţia bucureşteană. De asemenea, şi-a prelungit contractul şi antrenorul secund Milos Gavrilovic, care este şi soţul bulgăroaicei, scrie doar-volei.ro.
După câte se deduce din fotografia postată de site-ul bulgăresc bgvolleyball.com, cel care a şi publicat ştirea, vicepreşedintele dinamovist Marian Ştefan şi instructorul secţiei de volei, Dan Tănase, par să fi fost special în Bulgaria pentru a semna contractele, fotografia fiind făcută la o recepţie de hotel.
DINAMO SE ÎNTĂREŞTE
Date: