În weekend-ul trecut, Penitenciarul de Maximă Siguranţă Mărgineni a fost gazdă pentru 17 studenţi ai Universităţii Valahia din Târgovişte, şi care, în colaborare cu Poliţia de Proximitate din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte, au participat la o întâlnire interactivă în cadrul proiectului educaţional „Dincolo de Aparenţe”.
Cei prezenţi au dialogat cu trei persoane condamnate pentru săvârşirea unor infracţiuni cu violenţă, acestea din urmă povestind şi încercând să atragă atenţia asupra efectelor nocive ale consumului de alcool, precum şi ale unui anturaj cu comportări antisociale.
Activitatea a fost încă un pas în prevenirea şi combaterea violenţei în rândul tinerilor, prin sensibilizarea acestora asupra comportamentelor ce trebuiesc adoptate atunci când se confruntă cu acte de violenţă, delincvenţă juvenilă, precum şi consum de alcool, tutun şi droguri.
„Tinerii interpretează adeseori greşit faptele pedepsibile penal. Pentru copii se şterg uşor graniţele dintre faptele pedepsibile şi simplele lovituri, dacă acestea nu le-au fost explicate corect din timp şi nu li s-a vorbit clar despre urmările acestor fapte asupra lor şi a părinţilor. Mulţi tineri pot fi ţinuţi departe de „cariera de infractor” dacă părinţii şi alte persoane care se ocupă de educarea copilului ştiu despre ce este vorba şi acţionează rapid şi eficient pentru a-l opri să alunece pe o pantă greşită”, a precizat agent principal de poliţie Victor Bucuroiu.
Discuţii interactive şi constructive „dincolo de aparenţe”
Date: