Dolarul a atins un nou record

Date:

Radu GEORGESCU
Leul avea, la începutul săptămânii, o ședință foarte calmă, tranzacțiile cu euro fiind realizate într-un culoar îngust, 4,941 – 4,945 lei, astfel că media a scăzut marginal de la 4,9439 la 4,9430 lei. În dimineața de luni, pe piețele asiatice cotațiile au atins un minim de 4,918 lei/euro, semn că estimările provizorii ale INS referitoare la creșterea economiei românești au fost primite pozitiv. PIB a crescut în primul trimestru cu 5,1% iar în dinamică an/an el s-a majorat cu 6,4%. Tot luni, INS a publicat datele referitoare la deficitul balanței comerciale care a fost în primele cinci luni ale acestui an de 12,740 miliarde euro, mai mare cu 3,891 miliarde euro față de perioada similară din 2021. Media monedei americane a atins un nou maxim istoric de 4,8926 lei, consecință a scăderii euro la 1,096 -1,0184 dolari, evoluție provocată de decizia Gazprom de a închide pentru mentenanță, timp de 10 zile, a gazoductului Nord Stream 1. Măsura a înmulțit temerile că economia zonei euro ar putea intra în recesiune. Pe de altă parte, faptul că în Statele Unite au fost create în iunie 372.000 noi locuri de muncă iar rata șomajului se situează la 3,6% sunt argumente puternice că Rezerva Federală va majora la următoarea sa întâlnire dobânda de referință încă o dată cu 0,75%. Piața monetară a fost influențată, în principal, de decizia BNR de a majora dobânda de politică monetară la 4,75% dar și de climatul macro-financiar internațional. La începutul acestei săptămâni, indicele la trei luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 6,79 la 6,87%, valoare care a mai fost atinsă la sfârșitul lui iulie 2010. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 7 la 7,06%, nivel comparabil cu cel de la jumătatea lui noiembrie 2010. Indicele la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a urcat de la 7,17 la 7,24%. Media monedei elvețiene a scăzut de la recordul de 4,9986 la 4,9831 lei iar cursul celei britanice a crescut de la 5,8356 la 5,8435 lei. Metalul galben fluctua între 1.735 și 1.743 dolari/uncie, valori apropiate de cele de la sfârșitul săptămânii trecute. Prețul gramului de aur a crescut ușor la 272,9899 lei, urmare a aprecierii monedei americane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

ECHIPA ETAPEI NU E PENTRU VOLEIBALISTELE DE LA CSM TÂRGOVIȘTE

Volei Alba Blaj a câștigat duelul pentru primul loc...

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...
error: Conținutul este protejat!!