Dragan Nesic şi CSM Târgovişte au pus punct colaborării, care dura din toamna anului 2019. Antrenorul sârb, care a pregătit echipa de volei a clubului nostru în ultimul an şi jumătate, ne-a acordat un interviu în care a vorbit despre despărţirea survenită ieri seara.
- Domnule Nesic, cel de-al patrulea mandat la CSM Târgovişte se încheie. Cum comentaţi această despărţire?
- Este o decizie a clubului pe care o respect. Nu cer explicaţii pentru că sunt un antrenor profesionist şi cei care practicăm această meserie ştim bine că există şi astfel de momente în cariera noastră. Eu nu pot şterge cu buretele toate lucrurile bune pe care această echipă şi acest oraş mi le-a oferit doar pentru că s-a decis înlăturarea mea. Clubul are strategia lui şi dacă această despărţire este considerată de bun augur, nu pot decât să o respect. Aşa că nu vă aşteptaţi să vă ofer cine ştie ce informaţii de bucătărie proprie pentru că nu există. Chiar nu există.
- Credeţi că cele două eşecuri, cu Lugoj şi Blaj, au cântărit semnificativ la această decizie?
- Sincer, nu ştiu. Presupun. Pe de altă parte eu consider că mi-am făcut treaba cu profesionalism la Târgovişte. Echipa e prima în clasament, am pierdut 3 din cele 20 de jocuri disputate în toate competiţiile în care am fost angrenaţi. Plec cu sufletul împăcat că mi-am făcut bine meseria.
- Credeţi că plecarea dumneavoastră va fi de bun augur pentru echipă? Vă întreb asta pentru că în lumea sportului se vorbeşte mereu de şocul produs de despărţirea de un antrenor.
- Sper din tot sufletul. Nu spun vorbe goale. Ţin mult la aceste jucătoare, la acest oraş pentru a le dori răul. Chiar îmi doresc să se producă un joc la echipă, în sensul pozitiv. Vreau ca CSM Târgovişte să ajungă acolo unde şi-a propus.
- Apropo de jucătoare, cum au primit vestea?
- Işi mulţumesc pentru întrebarea asta. Chiar voiam să îţi răspund la ea şi dacă nu mi-ai fi adresat-o. Aceste voleibaliste sunt profesioniste sută la sută, dar dincolo de faptul că sunt jucătoare de top, sunt nişte oameni absolut minunaţi. Nu o să vorbesc prea mult despre cum au reacţionat pentru că nu e cazul. In schimb vreau să mulţumesc conducerii că mi-a permis să am o discuţie cu ele şi să le transmit gândurile mele. Repet, am fost o familie şi mi s-a dovedit asta şi după ce drumurile ni sau despărţit.
- Restul staff-ului?
- In acest sezon, la Târgovişte am format un grup fantastic. De aici şi rezultatele bune, zic eu. Dincolo de faptul că fiecare ne-am făcut treaba, aşa cum era normal, am fost o echipă şi în afara terenului. Sper din tot sufletul ca această atmosferă să rămână la fel. Staff-ul meu m-a urmat necondiţionat. Sunt nişte bărbaţi adevăraţi. Le mulţumesc pentru fiecare moment petrecut împreună.
- Alex Cosma se va ocupa de pregătirea echipei în perioada următoare…
- Da, Alex a fost mai mult decât un antrenor secund pentru mine. Ne-am consultat mult, am vorbit mult. Este un tânăr cu un potenţial remarcabil. Ii prevăd un viitor frumoas în volei. Are toate calităţile
pentru a pregăti echipa.
- Acum, din punctul de vedere al specialistului şi nu al antrenorului CSM Târgovişte, ce şanse are echipa de a cuceri titlul naţional?
- Poate pentru prima dată în ultimii ani, CSM Târgovişte are o echipă de nivelul celei din Blaj. Mi se par egale din toate punctele de vedere. E o mare oportunitate. Fetele de la Târgovişte sunt fantastice. Normal, Blajul are acel pedigree de campioană, cu un antrenor bun, cu un lot plin de vedete. Totuşi, cred că sezonul acesta va fi o luptă aprigă între cele două. Sper din tot sufletul ca noi, ca CSM Târgovişte, să triumfe.
- Ce sentimente vă încearcă la despărţirea de CSM?
- Sunt amestecate. Consider Târgovişte ca o a doua mea casă după cele patru mandate aici. Nu pot însă să nu vorbesc şi despre câteva lucruri, puţine ce-i drept, care m-au afectat. Spre exemplu, unul dintre ele este că nu am reuşit să aduc oraşului titlul de campioană. Mi-aş fi dorit enorm. Nu exagerez cu nimic când spun că aici am avut parte de condiţii excepţionale. Un management profesionist, un staff deosebit şi o echipă minunată. Mi-aş fi dorit să fac Târgovişte campioană.
Apoi ar mai fi o dezamăgire legată de felul în care anumite persoane, puţine la număr, au tratat această echipă. Vorbesc despre oameni din afara ei. A fost pentru prima dată când am văzut cum unii abia aşteaptă să pierdem un meci pentru a ne lovi. Nu vreau să-i nominalizez. Am câştigat meci după meci şi nu au rostit un cuvinţel. Cum am pierdut, au început să scrie pe reţelele de socializare, pe site-uri etc. Niciodată nu am crezut că există astfel de persoane. Bun, înţeleg că nu ne suporţi, dar să ignori nişte rezultate bune şi să aştepţi să pierdem pentru a-şi elibera frustrările, mi se pare comic şi trist în acelaşi timp. - Poate e o întrebare nepotrivită, dar… V-aţi mai întoarce la Târgovişte după această despărţire?
- întotdeauna. Poate nu m-am făcut bine înţeles. Eu plec de la Târgovişte fără să-mi schimb sentimentele faţă de conducere sau jucătoare. A fost o decizie pe care nu o comentez, dar o accept pentru că aşa se întâmplă în sport. Peste tot în lumea asta se produc schimbări. Nu sunt ipocrit, îmi pare rău, dar un simplu episod nu poate să mă întoarcă împotriva unei echipe şi a unor oameni pe care-i respect şi îi apreciez. Aşa că răspunsul meu pentru Târgovişte va fi întotdeauna „DA”. Aici mi-am făcut mulţi prieteni, oamenii mă cunosc, mă respectă şi mă apreciază. Cum aş putea să refuz vreodată CSM Târgovişte?