Joi, 10 iunie 2021, DN 71 -Aninoasa s-a transformat în drumul groazei pentru nouă elevi şi doi adulţi, cu final tragic, două persoane decedate. Ieri dimineaţă, în jurul orei 07:18, pe drumul naţional 71, pe raza localităţii Aninoasa, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul a două persoane. Din primele cercetări s-a stabilit că un conducător auto de 64 de ani, în timp ce conducea un autovehicul destinat transportului de persoane (microbuz), către o unitate de învăţământ de pe raza localităţii Aninoasa, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcţiei de mers către stânga şi ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani. În urma impactului, două persoane au decedat, respectiv conducătorul microbuzului, un bărbat de 64 de ani, şi un pasager, însoţitor al copiilor – mecanicul şcolii, în vârstă de 60 de ani. Totodată, 7 copii au fost transportaţi la spital pentru a fi examinaţi medical, urmând ca în funcţie de diagnostic să se stabilească numărul de persoane rănite.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, faptă prevăzută de art. 192 din Codul Penal, şi vătămare corporală din culpă, faptă pre-vazută de art. 196 din Codul Penal. În acest caz se pare că vorbim şi de o anchetă privind un accident de muncă. La faţa locului a fost o adevărată desfăşurare de forţe pentru gestionarea situaţiei şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă victimelor: două ambulanţe SMURD, patru ambulanţe SAJ, două echipaje de descarcerare şi două maşini de stingere.
Poliţiştii efectuează în continuare cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului de circulaţie.