DSP Dâmboviţa, unităţilor sanitare şi SAJ Dâmboviţa trebuie să pună în aplicare măsuri suplimentare privind acordarea asistenţei medicale, în plin cod de vicol, ger şi ninsori

Date:

Ministerul Sănătăţii a cerut direcţiilor de sănătate publică, unităţilor sanitare şi serviciilor de ambulanţă implementarea unor măsuri suplimentare privind acordarea asistenţei medicale, pentru a preîntîmpina apariţia unor evenimente nedorite în rândul populaţiei din zonele aflate sub avertizări meteorologice. Astfel, Direcţiile de Sănătate Publică au obligaţia de a participa la evaluarea la nivel de judeţ a numărul bolnavilor care necesită transport în vederea efectu-arii dializei.
Prin medicii de familie şi cu participarea asistenţilor comunitari, direcţiile de sănătate publică participă la catagrafierea următoarelor categorii de persoane:
– bolnavi cronici cu afecţiuni ce necesită monitorizare permanenţă;
– gravide cu risc si a celor în ultimele 2 luni de sarcina;
– copii cu afecţiuni care necesită monitorizare permanentă;
– persoane dependente fizic;
– vârstnici cu nevoi speciale (este necesară colaborarea autorităţilor publice locale).
– pacienţii care necesită dializă sunt transportaţi în unităţile în care fac dializă şi rămân internaţi până la îmbunătăţirea condiţiilor meteorologice.
Medicii de familie vor fi convocaţi la cabinetele medicale de permanenţă unde vor asigura permanenţa până la stabilizarea situaţiei meteo. Direcţiile de sănătate publică vor colabora cu autorităţile administraţiei publice locale în vederea coordonării activităţilor asistenţilor comunitari şi mediatorilor sanitari către cabinetele medicilor de familie din localitate pentru a participa la activităţile desfăşurate în această perioadă.
În această perioadă spitalele au obligaţia de a evalua şi a asigura stocul de medicamente şi materiale sanitare şi al nevoilor imediate pentru situaţiile de urgenţă apărute.
Unităţile sanitare vor menţine pacienţii, în special femeile gravide, persoane în dializă şi persoane fără adăpost în unitate până la trecerea valului de frig. Bolnavii cronici internaţi care necesită monitorizare permanentă, nu trebuie să fie externaţi până la stabilizarea situaţiei meteo. De asemenea, vor fi identificate căile de acces care trebuie degajate cu prioritate pentru asigurarea accesului pacienţilor, al personalului medical, dar şi al ambulanţelor.
Ministerul Sănătăţii a solicitat unităţilor sanitare asigurarea unui climat corespunzător în saloane (căldură, apă, electricitate).
Managerul General al Serviciului Judeţean de Ambulanţă va răspunde de asigurarea cu personal corespunzător în aceasta perioadă (medici, asistenţi medicali, etc), precum şi de asigurarea degajării căilor de acces de la nivelul Serviciului şi al substaţiilor din structura acestuia până la drumul principal.
În zilele cu temperaturi scăzute, Ministerul Sănătatii recomandă populaţiei să asculte sfatul medicilor, să evite deplasările în spaţii deschise şi expunerea prelungită la frig, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor prin viroze respiratorii şi să consume alimente bogate în proteine, fructe şi legume.
De asemenea, în cadrul sedinţei Comandamentului de iarnă pentru gestionarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase, care a avut loc astazi la sediul Ministerului Afacerilor Interne şi s-a desfăşurat în sistem de video-conferinţă, ministrul Sănătăţii a transmis şi cu această ocazie directorilor direcţiilor de sănătate publică măsurile care sunt necesare a fi întreprinse în perioada imediat următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...

CSM TÂRGOVIȘTE E ARBITRATĂ CORECT

După analizele efectuate de video-observatorii FR Baschet, Colegiul Central...
error: Conținutul este protejat!!