Direcţia Sanitar -Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa împreună cu poliţia va efectua, prin structurile sale teritoriale, începând de acum şi până pe data de 19 aprilie 2014, o serie de acţiuni de control specifice perioadei premergătoare Sărbătorilor Pascale, pentru a asigura românilor produse alimentare sigure. Controalele urmăresc respectarea condiţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din toate târgurile de animale, pieţele agroalimentare, unităţile de tăiere, procesare, depozitare, comercializare şi unităţile de alimentaţie publică. Aceste acţiuni vor include toţi medicii veterinari din cadrul direcţiei. În perioada 7 – 14 aprilie, va fi asigurată permanenţa la nivelul DSVSA, CSVSA şi CSVZ, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică, vor fi afişate programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil şi numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nereguli în domeniul siguranţei alimentelor. Medicii veterinari vor solicita, ori de câte ori consideră necesar, sprijinul altor autorităţi competente locale (primării, consilii judeţene, prefecturi, ANAF, ANPC) în vederea organizării unor acţiuni comune de inspecţie şi control. În cazul în care, cu ocazia controalelor sanitare veterinare, se constată nu sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în funcţie de gravitatea abaterilor constatate, medicii veterinari vor suspenda activitatea unităţii respective până la remedierea tuturor deficienţelor, vor aplica sancţiuni sau vor confisca produsele alimentare care pot constitui un pericol pentru sănătatea cetăţenilor. Dacă există suspiciuni cu privire la substituirea cărnii de ovine cu carne provenită de la alte specii, cât şi în cazul suspiciunii de substituire a speciilor de peşti sau în situaţia în care există dubii cu privire la încadrarea în parametrii de calitate şi siguranţă stabiliţi de legislaţia în vigoare, medicii veterinari oficiali pot preleva probe conform prevederilor legale. DSVSA precizează că transportul mieilor pentru tăiere se va efectua numai în mijloace auto autorizate sanitar veterinar şi însoţit de certificate veterinare care să ateste sănătatea acestora, precum şi de documente privind informaţiile lanţului alimentar conform modelului stabilit de instituţie. Sacrificarea mieilor se realizează în unităţi de abator-izare autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare pentru sacrificarea de ovine. În cazuri excepţionale, sacrificarea mieilor poate fi realizată şi în spaţii amenajate temporar, organizate în condiţiile legii în care să se asigure supravegherea sanitară veterinară şi în care sunt respectate condiţiile prevăzute de legislaţie. Spaţiile amenajate temporar pentru sacrificarea mieilor sunt situate în zone în care nu au fost impuse restricţii din motive de sănătate a animalelor. Activitatea de sacrificare a mieilor în spaţii amenajate temporar se realizează numai în perioada 11 – 19 aprilie, între orele 06:00 – 17:00. Trebuie să menţionăm faptul că autorităţile locale, asociaţiile crescătorilor de animale sau crescătorii de ovine care doresc să amenajeze puncte de sacrificare a mieilor pentru perioada 11-19 aprilie, au obligativitatea să depună o cerere la sediul D.S.V.S.A. Dâmboviţa până la data de 10 aprilie, care să cuprindă: datele de identificare a solicitantului, locaţia unde se amenajează punctul de sacrificare a mieilor, cât şi capacitatea de sacrificare şi numărul estimativ de miei care pot fi sacrificaţi. Carnea se marchează cu ştampilă rotundă şi se poate valorifica numai direct la consumatorul final. Totodată, activitatea acestor unităţi de sacrificare va fi supravegheată permanent de medicii veterinari repartizaţi şi împuterniciţi de conducerea D.S.V.S.A. care vor examina, certifica şi marca prin ştampilare carnea rezultată. Prin respectarea acestor obligaţii de către comerciani, carnea de miel nu va periclita sănătatea consumatorilor. De altfel, una dintre preocupările D.S.V.S.A. este şi comercializarea ouălor şi a peştelui, astfel că vânzătorii acestor produse trebuie să respecte şi ei mai multe norme înainte de a le scoate pe piaţă. Totodată, vor fi vizate în mod special unităţile de panificaţie, patiserie şi laboratoare de cofetărie, ale căror produse sunt consumate în cantităţi mari în perioada sărbătorilor pascale.