Dumnezeu ne-a dat aur, iar noi îl vindem pe cenuşa dorinţelor trupului

Preot loan ŞTEFĂNESCU
Privind lumea contemporană, faptele ei, se vede clar că această lume nu-L cunoaşte îndeajuns pe Dumnezeu. Toată lumea ştie de Dumnezeu, dar se pare că nu-L cunoaşte cu adevărat şi, de aceea, nu-L ascultă, nu-L iubeşte şi nu-L urmează. Cei care cunosc cu adevărat pe Dumnezeu ştiu şi au certitudinea că tuturor marilor întrebări ale vieţii lor se poate găsi răspuns şi rezolvare deplină, în cuvântul, în gândirea şi în învăţătura Mântuitorului nostru lisus Hristos.
Lucrul acesta mi se pare că este prea puţin cunoscut, pentru că mulţi dintre noi se opresc mai mult la aspectele exterioare ale acestei învăţături. Vorbesc despre Dumnezeu, în afara lui Dumnezeu; fac doar teorie fără să intre în miezul viu al acestei învăţături, fără să lupte să devină ei înşişi asemenea cu Hristos, aşa cum spune Sf. Pavel, care zice: „M-am răstignit cu Hristos, şi nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2,20).
„Cugetaţi şi voi la fel ca Hristos…”
(Filipeni 2,5) -trebuie să fie scopul fiecărui creştin. Acesta a fost scopul tuturor celor ce, de-a lungul secolelor, au revoluţionat lumea, au dat naştere la o eră nouă în viaţa oamenilor, au făcut să apară pe pământ în locul omului vechi „omul nou”, care e făcut după chipul lui Dumnezeu, omul care este împăcat cu Dumnezeu şi cu semenii lui, care stă în dialog permanent, prin rugăciune şi prin fapte, cu Dumnezeu şi cu aproapele său. Acum se pare că lucrurile stau pe loc şi nu mai avansează deloc, dând impresia unora că, Biserica a îmbătrânit, s-a demodat, că apa cea vie a Evangheliei s-a epuizat şi că izvoarele harului au secat.
Eu zic însă că timpul minunilor n-a încetat şi că harul lui Dumnezeu lucrează şi azi în lume. Dacă lumea de azi s-ar strădui să-L cunoască mai bine pe Dumnezeu şi învăţătura Lui, ar găsi cu adevărat răspuns la toate marile întrebări care le frământă sufletul. Să nu creadă cineva că învăţătura creştină împietrează cumva viaţa materială şi socială, ci, dimpotrivă, când e trăită cu adevărat, credinţa în Dumnezeu lasă omului posibilitatea să se bucure din plin de viaţă, de pace, de cultură, de progres, de civilizaţie, de toate descoperirile materiale de azi. Mai mult, învăţătura Evangheliei când e cunoscută şi trăită cu adevărat, nu îngădiue ca toate aceste descoperiri şi realizări ale vremii să devină mijloace sau instrumente infernale, de distrugere a libertăţii, a dreptăţii, a păcii şi a vieţii pe pământ.
„Nu Mă cunoaşteţi…” (loan 8,19) – spunea Mântuitorul Hristos în urmă cu două mii de ani, cuvinte care se potrivesc azi tuturor celor ce nu-L ascultă, celor ce nu-şi pun încrederea în El, celor ce nu-L iubesc… pentru că nu-L cunosc cu adevărat.
Cel ce-L cunoaşte pe Dumnezeu trăieşte în iubire faţă de semenii lui, o iubire dezinteresată, sufletească, cerească, dumnezeiască – o iubire care niciodată nu piere (l Corinteni 13,8). „În aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii” (loan 13,35) – zice Mântuitorul. Legea iubirii este mai presus de orice lege omenească.
Aşadar, iubirea ne ajută să ne ridicăm mai aproape de asemănarea cu Dumnezeu; ea ne ajută la rezolvarea frământărilor prin care trece azi lumea, lichidarea nedreptăţilor sociale, care generează o mare nelinişte şi neîncredere între noi, la încolţirea unor speranţe de pace şi bucurie pe pământ.
Cunoscându-L pe Dumnezeu şi integrându-L în mod real în viaţa noastră încât toţi să putem spune: „Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2,20), aducem cele mai preţioase servicii lumii de azi, omului şi societăţii în care trăim. Când Dumnezeu e cunoscut şi ascultat cu adevărat, atunci se face pace şi în suflet, şi în familie, şi în ţară, şi în lume.
lată de ce trebuie să-L cunoaştem bine pe Dumnezeu! Pentru ca să nu rătăcim, să nu umblăm în întuneric!
Noi ne ducem cu toţii, iar acest pământ rămâne, căci noi toţi trebuie să ne ducem de aici. Dar unde ne ducem? Va fi mai bine ori mai rău dincolo? Va fi şi acolo soare sau va fi întuneric? Oricum va fi, omul nu poate muri decât cu trupul, iar acolo, unde sunt numai sufletele, nu poate fi moarte.
Când stau şi mă gândesc la Dumnezeu, când stau de vorbă cu El, îmi aduc aminte de multe nedreptăţi ce am făcut şi conştiinţa mă mustră pentru ele. Parcă toate se prăbuşesc atunci în întuneric, unde totuşi se aude un glas, acel glas care s-a auzit pe Golgota. E glasul tuturor celor ce căutăm mântuirea şi slava împărăţiei lui Dumnezeu. La acest glas, Mântuitorul lumii răspunde: „Astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23,43).
Către cine adresează El acest răspuns? Către toţi cei ce în gândul lor, în sufletul lor, în sinea lor, cu speranţă şi credinţă, şoptesc mereu: „Pomeneşte-mă Doamne întru împărăţia Ta”, şi Mântuitorul le ascultă glasul, după cum a ascultat şi glasul tâlharului de pe cruce.
Chiar dacă sunt unii care-L hulesc şi îl batjocoresc pe Dumnezeu, recomand celor conştienţi de rostul şi prezenţa lor în lume, să se roage zicând: „Pomeneşte-ne şi pe noi Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta”. Aşa vom reuşi să pescuim şi să adunăm în năvodul mântuirii sufletele oamenilor şi să intrăm cu ele pe porţile cerului, oferindu-le Tatălui Ceresc, ca pe cele mai scumpe daruri.
Să ne rugăm dar, nu ca suferinţa să dispară din lume, ci ca oamenii s-o poată purta cu ajutorul lui Dumnezeu, fără să rătăcească, fără să alunece ori să cadă. Să începem să ne ridicăm, să ne înălţăm din starea în care am zăcut până acum, la starea vieţii adevărate, cu Hristos. Să facem tot efortul posibil şi imposibil să-L cunoaştem pe Dumnezeu, ca să nu mai greşim, să nu mai rătăcim, să nu mai mergem pe căi greşite din cauza neştiinţei, pentru că din neştiinţă şi din rea voinţă, omul poate face mari greşeli, care aduc suferinţe şi lui şi semenilor lui, şi Bisericii, şi ţării lui. Să ne gândim că Dumnezeu a aşezat în mâinile noastre un trup şi un suflet curat, pe care, din neştiinţă sau din slăbiciune, nu avem voie să-l murdărim; nu avem voie să-l transformăm într-un sediu al păcatelor care mustesc neîncetat în noi. Să ne gândim cum ne îndeplinim această responsabilitate. Dumnezeu ne-a dat „aur”, iar noi îl vindem pe cenuşa dorinţelor trupului nostru!
Tu te gândeşti la asta? Străduieşte-te să nu pierzi valoarea pe care Dumnezeu şi-a dat-o; ea nu poate fi înlocuită cu nimic.