DUMNEZEU nu este duşmanul nimănui

Preot loan ŞTEFĂNESCU
Din ce în ce mai mulţi încearcă să imite întru totul „fericirea” care ne vine cu nemiluita din Occident. Dintr-o Europă care în mod declarat nu mai are nevoie de Dumnezeu şi pe Care luptă cu toate forţele să-L înlocuiască, să-L elimine de pe scena acestei lumi. Adică să facă din om o fiară.
E o nebunie să te gândeşti că poţi lupta cu Dumnezeu, că îl poţi scoate dintr-un „joc” în care te- ai trezit, fără să fi întrebat. Pe Dumnezeu nu-L poate răni nici măcar o Europă unită într-o mizerie ce abundă în incultură, dar îl poate răni lovind în om, pe care Hristos îl iubeşte şi pentru care a murit pe cruce. A face din om o fiară, un animal domestic raţional, dar fără gândire, o fiară care cerşeşte doar pâine şi circ, face parte din drama vieţii de azi. Omul e îndemnat să-şi coboare privirea de la cer şi să caute fericirea acolo unde Dumnezeu nu a aşezat-o.
Nu este păcat să fii fericit, dar este păcat să elimini pe Dumnezeu din ecuaţia vieţii tale. Dumnezeu există, fie că accepţi sau nu. Simplul fapt că tot încearcă unii să demonstreze „inexistenţa lui” Dumnezeu este o dovadă a existenţei Lui. Pe câţi ai auzit că se luptă să demonstreze lumii că Zeus, Jupiter sau Afrodita nu există, că sunt o plăsmuire a firii omeneşti? Se zice, şi atât. Nu e nevoie ca vreme de două mii de ani să tot apară un Emil Cioran care să moară blestemând pe Hristos.
Dumnezeu nu este duşmanul nimănui, dar deranjează, incomodează, nu lasă ca oamenii să fie „dresaţi” în simple animale care mănâncă, beau, se înmulţesc şi mor într-o lume care nici nu i-a dorit.
Oare am uitat că suntem creştini şi abia apoi suntem români? Oare nu mai interesează dacă păcatul, neruşinarea şi lipsa de măsură ies din viaţa particulară în cea publică? Trebuie să ştim că orice păcat, orice patimă loveşte, răneşte întreg neamul omenesc.
Rana mea este rana tuturor oamenilor. Dacă nu voi suferi eu pentru un anumit păcat, va suferi altcineva în locul meu. Oare pentru ale cui păcate vor trebui să pătimească cei ce încă mai sunt îngerii acestei lumi?
Pentru păcatele unora, suferă şi pătimeşte o mână de oameni care, deşi nu greşesc, primesc de la viaţă dureri, necazuri şi ispite pe care nu le merită. Dar le duc în tăcere, ştiind că este Cineva care nu se joacă cu viaţa nimănui, că este Cineva care nu îşi părăseşte prietenul atunci când acesta stă să cadă sub Crucea unei lumi prea mizere.
Păcatul nu a mai suportat să rămână ascuns, tăinuit, ci a vrut să iasă la suprafaţă, în lume. A vrut să fie făcut în public, la vedere spre a deveni o normă, un mod de viaţă. A venit vremea în care Hristos să tacă, spre a lăsa loc celui ce „vorbeşte” doar prin răutatea şi fărădelegile oamenilor.
Astfel România, mai bine zis demonizaţii morali ai României au forţat conştiinţa deja adormită a românilor cu fel şi fel de show-uri TV. Este vorba de o demonizare lentă şi făcută în mod plăcut. Este anulată orice limită şi orice urmă de bun simţ, este anulată voinţa şi liberul arbitru. Cu multă fineţe, oamenii sunt ajutaţi să joace azi un teatru pervers, semănând ură, invidie şi un prefăcătorism de joasă clasă.
Cineva le dictează şi le coordonează fiecare pas. Dacă ar fi fost Dumnezeu Cel care dictează în viaţă, omul s-ar fi răsculat, dar El nu dictează, nu impune, ci doar propune. şi ne invită la libertate, la demnitate şi la adevăr. Însă „Marele Frate” coordonează acţiunile omului spre un final mult prea murdar. îl ajută să-şi piardă şi ultima urmă de demnitate şi de cinste.
Hristos a spus şi El că ne e Frate, că S-a făcut om pentru nişte oameni, pentru fraţii Săi aflaţi în suferinţă şi în moarte. Dar mulţi nu-L mai socotesc Frate, L-au înlocuit cu altcineva care le împlineşte plăcerile de tot felul. şi astfel oamenii îşi ucid trupul dăruit de Dumnezeu, ucigând în acelaşi timp un suflet care se umple de dorinţe, de patimi şi de idei nesăbuite. Aşa am ajuns o ţară care aruncă în uitare şi ultima picătură de sfinţenie, de demnitate, de omenie şi bunătate.
Atenţie dar! Sufletul nu trebuie condamnat la moarte printr-o viaţă decăzută, plină de „fericire” şi totuşi mult prea nefericită. Diavolul îţi propune exact ceea ce ai acum, îţi propune să te foloseşti acum de ceea ce ţi-a dat tot Dumnezeu, dar viitorul nu ţi-l poate asigura. De aceea, trebuie mereu să-ţi reîn-noieşti prezentul. Diavolul îţi oferă o lume a fantasmelor, a ideilor cu care nu te poţi „hrăni” în veşnicie; pentru toţi există o lege: cea a morţii. O lege pe care o vor plăti toţi cei ce ne vând şi ne mint fără nici o remuşcare, toţi cei care construiesc o Românie fără Dumnezeu, un neam fără virtuţi, fără puterea de a rămâne în istorie.
Ce se poate face? ştii mai bine decât mine! Nu te fă „frate cu dracul până treci puntea”, căci Hristos nu are nevoie de fraţii altcuiva.
El respectă alegerea ta! Tu ce alegi?