Dumnezeu nu nedreptăţeşte pe nimeni

Preot Ioan ŞTEFĂNESCU
Aflându-se în faţa unor încercări pe care le întâmpină în viaţă, unii se întreabă: care este cauza pentru care celor ce trăiesc după poruncile lui Dumnezeu şi se străduiesc să înfăptuiască binele, li se întâmplă adeseori să sufere mai multe necazuri, să fie încercaţi mai mult decât aceia care petrec în diferite păcate, departe de calea credinţei? Acestora s-ar părea că le este viaţa mai uşoară, munca mai cu spor şi îmbelşugare, iar greutăţile şi încercările mai rare.
Ştim din Sfânta Scriptură că Sf. Ioan Botezătorul era înger în trup, şi cu toate acestea, el ajunge în închisoare şi este supus chinurilor. Deşi despre el a spus Mântuitorul că: „nu s-a născut din femeie unul mai mare decât Ioan Botezătorul” (Matei 11,11), totuşi este pus lângă răufăcători. Iar în acest timp, Irod cel ticălos şi desfrînat trăia în de toate, lipsit de orice griji şi supărări.
Asemenea imagini contrastante, în care celor buni li se întâmplă nenorociri, iar celor păcătoşi le merge bine, se întâlnesc cu duiumul. Am socoti că este o nedreptate! Dar iată ce ne învaţă Biserica prin glasul Sfintei Scripturi; iată ce-i spune Avraam bogatului care se chinuia în iad: „Fiule, adu-şi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti” (Luca 16,25). Mântuitorul, din dragoste pentru noi, a suferit bătăi, batjocură şi moarte. Ar fi putut să ne slaveze şi fără să bea din paharul suferinţelor, dar pentru a-şi arăta marea sa iubire de oameni, a vrut să ne arate că suferinţa este un mijloc de mântuire, de apropiere de Dumnezeu, foc purificator de păcate. Prin suferinţă se întăreşte dragostea, creşte răbdarea, se naşte nădejdea.
Trebuie să se ştie bine faptul că Dumnezeu nu nedreptăţeşte pe nimeni. Dar, dreptatea lui Dumnezeu se va adeveri la sfârşitul veacurilor, când se vor descoperi toate faptele oamenilor. Dreptatea dumnezeiască se relevă din însăşi faptul că cei păcătoşi, dacă au săvârşit vreo faptă bună, îşi primesc răsplata aici pe pământ. Celor drepţi şi silitori, în luptă împotriva păcatului, Dumnezeu le trimite încercări pentru a-i curăţi de greşelile în care au căzut, ca nişte oameni supuşi ispitelor, ştiut fiind că nu este om care să fie viu şi să nu greşească. Celor drepţi Dumnezeu le trimite suferinţe, pentru ca prin răbdare şi statornicie în bine să se apropie şi mai mult de Dumnezeu, învrednicin-du-se de fericirea cea nesfârşită a raiului pe câtă vreme celor răi le răspunde cu răsplătirea faptelor bune aici pe pământ, pentru a răsplăti fiecăruia după faptele sale.
Iată cât de mult se deosebeşte judecăţile oamenilor de judecăţile lui Dumnezeu. Dumnezeu a găsit de cuviinţă să-l mântuiască pe tâlharul de pe cruce, care a stat numai trei ceasuri alături de Iisus, iar Iuda, care timp de trei ani a fost împreună cu El, pentru trădare, şi-a pierdut sufletul.
Precum doctorii prescriu celor bolnavi spre a-i vindeca dietă severă şi doctorii amare, iar uneori chiar extirparea unui organ al trupului, aşa procedează şi Dumnezeu cu cel pe care vrea să-l salveze din moartea cea veşnică. Pentru a-i feri pe copii de alunecările primejdioase şi fapte de ruşine, părinţii îi ceartă şi îi pedepseşte, căci cearta şi pedeapsa părinţilor este mai uşor de suportat şi mai blândă decât judecata oamenilor.
Dumnezeu, ca un adevărat Tată, ne vrea pe toţi moştenitori ai împărăţiei Sale şi de aceea, prin diverse doctorii (încercări) vrea să ne ajute. Ca să ne trezim din amorţeală şi să ne întoarcem de la rătăcirile noastre, El ne trimite necazuri şi încercări. Ca la nişte copii ce vor să meargă la olimpiadă, ne dă probleme ceva mai grele decât ale celorlalţi, pentru că ne vrea mai sus, ne vrea „să câştigăm olimpiada” (raiul).
Dacă vom arunca o privire asupra petrecerii păcătoşilor, vom vedea că toate bucuriile, toate desfătările lor se sfârşesc mai devreme decât neam închipuit. În plină bogăţie şi putere, asupra lor se abat neprevăzuturi grele. Astfel, sfârşitul lui Irod i-a fost potrivit faptelor sale ticăloase. Şi cam aşa o sfârşesc toţi cei care se cred ca Irod, care nu vor şi nu ştiu să sufere cu răbdare şi încredere în dreptatea lui Dumnezeu, care nu răspund cu iubire la iubirea jertfei pe Cruce a Mântuitorului Hristos pentru ei.
Într-un muzeu de artă de la Dusseldorf, există o icoană cu Mântuitorul răstignit pe cruce. La baza crucii sunt scrise cuvintele Lui: „Aceasta am făcut Eu pentru tine! Tu ce faci pentru Mine?”
Să ne îndreptăm privirea spre acea Cruce şi să medităm la spusele Lui; să nu ne ruşinăm de El, ci să-L luăm ca model, iar crucea încercărilor vieţii să ne fie prilej de a-i arăta iubirea noastră ca răspuns la iubirea Lui, pentru că tot El a spus: „Fericiţi sunteţi voi cei care plângeţi acum, căci veţi râde!”
Să avem încredere în dreptatea Lui şi să-i arătăm ce facem şi noi pentru El!