Preot loan ŞTEFĂNESCU
Dumnezeu nu se impune cu forţa, nu batjocoreşte libertatea omulu şi nu contaminează pe toată lumea. El e de faţă pentru toţi dar nu pentru oricine. Nu pentru cei care nu-L percep, nu-L doresc şi nu-L suportă. De aceea, El încearcă aducerea lumii la credinţă, într-un „înăuntru” care s-o salveze, pentru că lumea a c[zut stând în afara Lui. Sursa lumii de azi este orgoliu şi avariţia, care ne-au încremenit parcă în afara dreptei condiţii, în afara împărăţiei bineu-lui şi adevărului. Suntem de cele mai multe ori în postura celui care vine la nuntă fără haine potrivite. Suntem înafara tuturor relulilor de bunavieţiure. Am
pierdut contactul cu semenii şi cu Dumnezeu – sursa noastra de viaţa. Am căzut într-o lume a întunericului. Nu am căzut de sus jos, din paradis în iad. Suntem doar „cuplaţi”, prin însuşi modul existenţei noastre, cu ceva în care nu ne putem integra decât înstrăinându-ne de principiile creştine şi alunecând în „jungla capilatistă”.
Doar asumarea hotărâtă a credinţei în Dumnezeu modifică radical datele problemei. Omul crdincios ştie încotro merge. Nu moartea, ci învierea, a doua venirea a lui Hristos, constituie orizontul existenţei lui. Nepăsarea este înlocuită cu starea de veghe. Şi câtă vreme nu vom regăsi preceptele credinţei, ale interiorităţii, ale
pierdut contactul cu semenii şi cu Dumnezeu – sursa noastra de viaţa. Am căzut într-o lume a întunericului. Nu am căzut de sus jos, din paradis în iad. Suntem doar „cuplaţi”, prin însuşi modul existenţei noastre, cu ceva în care nu ne putem integra decât înstrăinându-ne de principiile creştine şi alunecând în „jungla capilatistă”.
Doar asumarea hotărâtă a credinţei în Dumnezeu modifică radical datele problemei. Omul crdincios ştie încotro merge. Nu moartea, ci învierea, a doua venirea a lui Hristos, constituie orizontul existenţei lui. Nepăsarea este înlocuită cu starea de veghe. Şi câtă vreme nu vom regăsi preceptele credinţei, ale interiorităţii, ale
şi înainte de a-l împărtăşi, i-am spus că afară aşteaptă vecinul care m-a văzut şi m-a rugat să vă spun că vrea să vă iertaţi. Nu! – a zis moşul. Dar, o să mori, şi dacă ierţi, vei fi iertat şi vei avea mila lui Dumnezeu, iar eu voi putea să te împărtăşesc! – i-am zie eu. Nimic! Mi-a făcut mult rău şi nu vreu să-l văd în ochii mei… a zis el. Cu toate încercările mele, omul a murit fără să ierte. Ori neamul nostru nu avea astfel de purtări. Cred că am fi fost mult mai puternici dacă nu s-ar fi cuibărit între noi discordia. Asta ne-a distrus. Ne certăm între noi şi se bucură alţii. Asta nu e viaţă!
Pentru a schimba viaţa, sursa este doar Dumnezeu. Prin gura profetului Isaia ne spune: „Spălaţi-vă şi vă curăţiţi. Scoateţi vicleşugurile din sufletele voastre… ” Dacă am putea simţi mirosul greu pe care îl răspândesc sufletele noastre din cauza păcatelor, ne-am îngrozi. Aşadar, cu ce ne cere El să ne spălăm? Cu lacrima pocăinţei.
Multe lacrimi se varsă pe pământ, dar valoarea cea mai mare o are „lacrima” pe care a vărsat-o fiul risipitor spunând: „Părinte, am greşit la cer şi înaintea ta!”, lacrima pe care a
vărsat-o vameşul, zicând: „Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului” şi lacrima pe care a vărsat-o pe cruce tâlharul zicând: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta”. Avem astfel de lacrimi ca să ne putem spăla? Din nefericire n-avem.
Sf. Grigorie Teologul spune: „Oamenii la Botez ies din cristelniţă albi curaţi. După Botez însă se murdăresc cu o mulţime de păcate. Aşadar, pentru aceste păcate – spune el – trebuie să vărsăm atâtea lacrimi câtă apă a avut cristelniţa noastră cnd neam botezat”.
Lipseşte conştientizarea, lipseşte Dumnezeu şi viaţa nu mai este viaţă. A venit cineva din America şi îmi spunea că nu-i merge bine, dar în timp ce dicu-tam l-am întrebat: De când nu te-ai spovedit? De când am plecat, de douăzeci şi trei de ani – îmi zice el. De atâta timp nu te-ai spălat? Nu, zice el. îmi fac baie în fiecare săptămână. Deci, trupul îl îngrijeşti săptămânal, dar faţă de suflet de ce eşti nepăsător?
Tu, de câţi ani nu te mai îngrijeşti de suflet?
