După ce a dominat întrecerea internă şi a câştigat trei campionate la rând, Volei Alba Blaj a predat coroana, ultimul meci din actuala stagiune a Diviziei A1 la volei feminin fiind o victorie în Sala ‘Timotei Cipariu”, cu CSM Tîrgovişte, scor 3-1 (19-25, 25-21, 25-22, 25-10). Cum CSM Bucureşti s-a încoronat şi din punct de vedere matematic încă de miercuri noua regină a voleiului feminin autohton, partida din „Mica Romă” nu a avut importanţă decât din punct de vedere statistic, miza find clasarea pe ultima treaptă a podiumului pentru vizitatoare, pierdută în detrimentul Ştiinţei Bacău.
Fosta campioană a început mai greu meciul pierzând primul set în care s-a mers cap la cap până la 18-18. Următoarele două parţiale au fost echilibrate, dar Volei Alba Blaj, din nou cu Cleger în prim-plan (28 de puncte) a avut nervii mai tari şi le-a câştigat, pentru ca ultimul să reprezinte o adevărată umilinţă pentru oponente. Echipa lui Darko Zakoc a terminat pe locul secund şi se conectează la viitoarele două competiţii majore ce o aşteaptă: turneul final al Cupei României, în 27-28 aprilie, la Bacău, dar mai ales Final Four-ul Champions League de la Bucureşti, din 5-6 mai, evenimentul de seamă al ultimelor decenii în sportul românesc. În ultima reprezentaţie sta-gională, Volei Alba Blaj a întâlnit pe CSM Tîrgovişte, prilej cu care suporterii au avut privilegiul să vadă trofeul Ligii Campionilor, miza Final Four-ului Champions League din 5-6 mai de la Bucureşti.
Au evoluat pentru Blaj: Petya Barakova (un punct) – Aleksandra Crncevic (8 p), Ana Cleger (28 p), Lynda Morales (un punct), Selime Ilyasoglu (libero)- Adina Salaoru (3 p), Nneka Oniejekwe (12 p); Lena Moellers (un punct), Ramona Rus (4 puncte), Mariana Aquino (8 p), Slavina Koleva (6 p), Andreea Tamaş. Antrenori: Darko Zakoc şi Stefan Ljubicic.
Au evoluat pentru Târgovişte; Fairs 13, Collar 12, Souza 9, Ota-sevic 8, Roşca 7, Calotă 2, Marciu 1, Trică 1, Durr (libero), Smith. Antrenor Guillermo Naranjo.
Vom reveni cu amănunte savuroase de la ultimul meci din campionat pentru CS Municipal Târgovişte.
Sursă; Ziarul Unirea.
După trei sezoane în care a fost nelipsită de pe podium CS MUNICIPAL TÂRGOVIŞTE A PIERDUT BRONZUL NAŢIONAL VOLEI ALBA BLAJ – CS MUNICIPAL TÂRGOVIŞTE 3-1 (19-25, 25-21, 25-22, 25-10)
Date: