Echilibrandu-ne viaţa personala, vom echilibra şi viaţa planetei

Preot loan STEFĂNESCU
Una din temele interesante pentru acest început de mileniu este şi aceea a întâlnirii dintre tânăr şi credinţă, dintre tânăr şi morală. Morala, în sens creştin, este stabilirea şi prezentarea în mod sistematic şi critic a adevăratelor norme după care omul trebuie să-şi îndrume viaţa şi activitatea pentru realizarea binelui. Părinţii Bisericii noastre vorbesc despre morală ca fiind izvorul sfinţirii oamenilor. Morala este sădită nativ în om. Omul tinde spre înfăptuirea binelui încă de la vârste fragede. Dar nu-i de ajuns ca acest dar şi dat să existe în om doar nativ, fără a fi experimentat şi desăvârşit. Binele trebuie impulsionat şi definit, ca el să prindă putere în viaţa omului, făcând ca acesta să nu se aplece cu uşurinţă spre fărădelegi. în întâlnirea tânărului cu morala, important este pentru el atât însuşirea cunoştinţelor religios-morale, cât şi practicarea acestora. Cunoaşterea fără lucrare şi invers, nu pot exista. Doar coexistenţa lor într-o persoană pot transforma viaţa acesteia, dându-i posibilitatea de aşi atinge finalitatea, adică trăirea în bine, în frumos, în adevăr, triunghiul echilateral indispensabil trăirii în Dumnezeu.
Asistăm însă la o lume care nu are ca ideal triunghiul echilateral al moralei creştine, ci este o lepădare a omului modern, de bine, frumos şi adevăr – o lepădare de Dumnezeu. Este o nepăsare, mai ales a tinerilor care, în dorinţa de a trăi mai intens viaţa, preferă să se informeze din „locuri” care n-au nimic comun cu binele, frumosul şi adevărul. La această nepăsare, consider că au o contribuţie mare două ispite: prima este dată de timpul vizitei, de dorinţa de a face afaceri, de goana după înavuţire… care duc mereu la tot mai puţini oameni doritori de carte, de bine, frumos şi adevăr; iar a doua, de preţurile mari ale cărţilor şi ale lucrurilor importante pentru formarea tinerilor, în raport cu salariile oamenilor. în societatea românească banii rezultaţi din salarii ne pun mereu în situaţia de a lăsa ca ultim scop cumpărarea unei cărţi, fapta de milostenie, mersul la biserică etc. Iată ce pierde societatea românească! Să nu fim supăraţi că intrarea în U.E. a însemnat oprirea de a mai tăia porcul de Crăciun la noi acasă, ci să fim supăraţi de tragedia că nu mai este respectat triunghiul echilateral al moralei creştine. Au venit peste noi „sărbători” şi „practici” care au ajuns să năucească omenirea, au îmbolnăvit categoric mintea umană. Omul nu mai gândeşte. El trăieşte şi atât. Poate că gândeşte, dar gândeşte ce trăieşte, nu trăieşte ce gândeşte. În decăderea lui spirituală, omul, a ajuns să-şi denatureze şi viaţa şi calităţile.
De aceea, este important să ne oprim puţin şi să mai şi gândim la viaţa noastră. Poate vom înţelege că o minte în Dumnezeu se va identifica cu raţiunea divină. M-aş bucura dacă măcar unul dintre cititori va înţelege mesajul meu, mesaj născut în urma unor frământări. Şi oamenii de ştiinţă, după experimente îndelungate, au tras un semnal de alarmă lumii întregi cu privire la modificările ucigătoare care au loc la nivel global şi care pun în pericol existenţa planetei. Au fost interesante studiile făcute cu privire la circuitul carbonului în natură şi eliminarea sa într-o cantitate enormă în atmosferă, care duce la încălzirea planetei, la topirea gheţarilor, şi la alte dezechilibre naturale. Oamenii de ştiinţă au tulburat (şi vor tulbura) lumea contemporană care, în dorinţa ei de a deveni o deplină „lume de afaceri”, nu mai ştie să conserve datul funcţional al acestei planete, cu tot ceea ce conţine el şi al cărei mers se face după nişte reguli stabilite la creaţie. Dragii mei, ceea ce se întâmplă în natură este posibil, pentru că omul s-a schimbat ontologic. S-a prăbuşit umanul! Revelaţia creştină arată destul de clar că există şi acea descoperire a divinului prin intermediul naturii, numită revelaţie naturală, prin care omul poate privi creaţia şi îşi dă seama de existenţa Creatorului şi de cum este El, aşa cum mărturisea unul din părinţii noştri: „văd o floare şi îmi dau seama de Creator”. Deci armonia naturii nu este una întâmplătoare, ci este una creată. Din păcate, modificările au loc la nivelul fiinţei umane prin împătimire. Omul şi-a uitat sensul lui eshatologic (al veşniciei), sens care l-ar face să fie mai cu luare aminte la modul său de viaţă, mod care trebuie echilibrat.
O viaţă creştină este, prin excelenţă, o viaţă echilibrată, care, sigur ajută şi la conservarea bioritmului primordial al întregii planete. Fără o revenire a omului la valorile sale native (credinţă, moralitate, bucuria pentru natură etc.), alerta oamenilor de ştiinţă şi a Bisericii poate deveni un strigăt în pustie. în dorinţa de a avea cât mai multe, de a agonisi şi de a dezvolta fără măsură economia mondială, uităm că experimentele -la suprafaţă – pot fi benefice, dar în esenţă, distrug. Ştiinţa e bine să se dezvolte alături de sau în Biserică şi nu în afara ei. Dezvoltarea ştiinţei într-o lume a moralităţii creştine va face ca cercetătorii din laboratoarele întregii planete să fie echilibraţi în experimentele lor, astfel încât cele descoperite să fie benefice lumii spre conservarea celor primite de la Dumnezeu.
Echilibrând viaţa noastră, vom echilibra viaţa planetei. Avem nevoie doar de rezultatele care aduc zâmbetul pe buze oamenilor, care aduc o viaţă plină de bucurie, o viaţă liniştită, în care nimic nu se distruge, ci totul se transformă în virtutea legilor veşnice ale acestei lumi. Răul creat de oameni pentru oameni să fie oprit! Avem nevoie de bucuria întâlnirii cu Dumnezeu, mai mult decât experimentele pe care le încearcă lumea de azi.