Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece.
Iată cum arată echipa ideală a etapei a 5-a din play-off şi play-out:
PORTAR
Florin Iacob (UTA / 28 de ani) – Până la golul primit în prelungiri, portarul arădenilor a respins nouă şuturi expediate de adversari.
FUNDAŞI
Valentin Crețu (FCSB / 33 de ani) – A fost fundaşul dreapta din play-off cu cel mai bun index InStat – 228. A câştigat cele mai multe dueluri în defensivă – 8.
Mihai Bălașa (Sepsi OSK / 27 de ani) – A înscris primul gol în tricoul covăsnenilor, unul care le-a adus acestora trei puncte extrem de importante în lupta pentru atingerea obiectivului.
Deian Boldor (FC Argeş / 27 de ani) – A contribuit cu pasă de gol la primul succes reuşit de piteşteni în play-off.
Júnior Morais (Rapid / 35 de ani) – A contribuit la succesul rapidiştilor cu un gol şi o pasă decisivă. A ajuns la 277 de meciuri pe prima scenă din România.
MIJLOCAŞI
Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova / 19 ani) – Este într-o vizibilă creştere de formă. A ajuns la șase goluri în sezonul actual.
Enriko Papa (FC Botoşani / 29 de ani) – Căpitanul moldovenilor a înscris pentru a patra oară în acest sezon, în care mai are în cont şi două pase decisive.
Juan Bauza (FC U 1948 / 25 de ani) – Din nou, şi-a pus în valoare calităţile tehnice deosebite. A marcat un gol şi a oferit o pasă decisivă.
Rareș Ilie (Rapid / 19 ani) – A făcut spectacol în Giuleşti! Şi-a trecut în cont două goluri şi două pase decisive.
ATACANŢI
Jovan Marković (Universitatea Craiova / 21 de ani) – O nouă evoluţie entuziasmantă pentru tânărul atacant craiovean, care a ajuns la 12 goluri în ediţia curentă.
Octavian Popescu (FCSB / 19 ani ) – A înscris golulul care a aprins şi mai mult lupta pentru titlu. A fost a noua reuşită din ediţia curentă pentru tânărul şi talentatul jucător al roş-albaştrilor.
ANTRENORUL ETAPEI
Anton Petrea (FCSB / 47 de ani) – A pregătit excelent derby-ul cu CFR, la finalul căruia bucureştenii s-au apropiat la două puncte de lider.