ECHIPA LIGII I FĂRĂ JUCĂTORI DE LA CHINDIA TÂRGOVIŞTE

Date:

PORTAR
Laurenţiu Popescu (Universitatea Craiova / 22 de ani / 5 jocuri) – Titularizat în ultimele meciuri, tânărul portar al oltenilor a avut câteva intervenţii reuşite prin care a dat încredere echipei.
FUNDAŞI Radoslav Dimitrov (Sepsi OSK / 31 de ani / 13 jocuri) – Instalarea lui Leo Grozavu pe banca tehnică a covăsnenilor a însemnat revenirea bulgarului în formula de start, iar evoluţiile sale sunt pozitive. A reuşit o pasă decisivă.
Marius Constantin (Gaz Metan / 35 de ani / 19 jocuri) – Continuă sezonul foarte bun. A reuşit o dublă, prima din carieră în campionatul României. Prinde pentru a cincea oară echipa etapei.
Andrei Burcă (CFR Cluj / 26 de ani / 9 jocuri) – A marcat în premieră pentru clujeni în campionat, după ce o făcuse cu câteva zile în urmă şi în Europa League. Transferat în vară, a devenit om de bază în echipa lui Dan Petrescu.
Aristeidis Soiledis (FCSB / 28 de ani / 9 jocuri) – A marcat pentru întâia oară în CASA Liga 1. Folosit în prima repriză în centrul defensivei, a avut o prestaţie fără greşeală. Repriza secundă l-a găsit în banda stângă, unde a dominat întreg flancul.
MIJLOCAŞI Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova / 22 de ani / 19 jocuri) – Caracterele puternice se cunosc în momentele dificile, iar decarul oltenilor a dovedit şi în ultima etapă că este un jucător exponenţial pentru Universitatea. A marcat direct din lovitură liberă. A fost a şasea reuşită în acest sezon şi a 10-a pe prima scenă în tricoul „Ştiinţei”.
Dragoş Nedelcu (FCSB / 22 de ani / 7 jocuri) – A controlat centrul terenului, de unde a recuperat multe mingi. A fost cel mai bun meci al său din ediţia curentă.
Adrian Şut (Academica / 20 de ani / 19 jocuri) – A fost decisiv pentru ilfoveni. A înscris al doilea gol în ediţia curentă, în care mai are în cont şi o pasă de gol.
Emmanuel Culio (CFR Cluj / 36 de ani / 8 jocuri) – Ultimul său meci în faţa fanilor clujeni a fost tratat cu la fel de multă seriozitate precum toate celelalte 229 de partide în care a evoluat în tricoul vişiniu (230 jocuri în toate competiţiile, 27 goluri, 47 pase decisive). Va rămâne un reper al seriozităţii în fotbalul românesc!
ATACANŢI Goran Karanovic (Sepsi OSK / 32 de ani / 17 jocuri) – S-a dovedit a fi din nou arma secretă a covăsnenilor. A intrat în minutul 70 şi a înscris de două ori. Cinci din cele şapte goluri au fost izbutite din postura de rezervă.
Florinel Coman (FCSB / 21 de ani / 17 jocuri) – Un nou meci fantastic! A pasat decisiv pentru primul gol al roş-albaştrilor, apoi a marcat pentru a noua oară în ediţia curentă, reşită în urma căreia s-a instalat în fruntea clasamentului golgheterilor.
ANTRENORUL ETAPEI
Dan Petrescu (CFR Cluj / 51 de ani,
FOTO) – La doar câteva zile distanţă de calificarea istorică în primăvara europeană, a readus CFR pe prima poziţie în campionat. Merită toate aprecierile şi pentru modul cum a ştiut să gestioneze programul foarte încărcat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...

Recomandările Salvamont Dâmbovița pentru turiștii din Munții Bucegi

Salvamont Dâmbovița atrage atenția tuturor celor care doresc să...

Controale  în unitățile de turism din Dâmbovița,  19 sancțiuni aplicate 

Controale de prevenire în unitățile de turism din Dâmbovița.Pentru...