Echipa colegiului târgoviştean a trecut de faza regională a celei de-a patra ediţii a competiţiei, la care au participat 34 de echipe. Concursul naţional „Tinerii dezbat” are drept scop conştientizarea de către tineri a valorilor cetăţeniei democratice prin înţelegerea informată a realităţilor sociale, dezbaterea argumentată şi exersarea atitudinii tolerante şi deschise faţă de diferenţele sociale, etnice, economice etc. care pot constitui bariere în comunicare. Acest campionat de dezbateri educaţionale contribuie la formarea, dezvoltarea şi exersarea competenţelor de comunicare şi a atitudinilor sicial-civice democratice, necesare tinerei generaţii pentru participarea activă la viaţa socială. Au reprezentat Colegiul Naţional „Constantin Cantacuzino” din Târgovişte şi merită felicitările noastre elevele Andra Mihăilescu (XI C), Andrada Todeilă (XI A) şi Alexandra Goran (XI A). În timp ce Andra are experienţă în acest concurs, şi anul trecut numărându-se printre căştigători, pentru colegele ei a fost o premieră. Concursul s-a desfăşurat în perioada 27-28 aprilie şi a cuprins mai multe runde de dezbateri. Echipa a reprezentat atât Guvernul, cât şi Opoziţia. „Prima rundă a fost cu moţiunea intitulată „Dau noile media mai multă putere cetăţenilor într-o democraţie?” În această rundă am jucat în Opozitie şi am ieşit învingătoare. A doua moţiune a fost intitulată „Cetăţenia europeană este un mit?” De această dată am jucat în Guvern şi am pierdut la diferenţă de două puncte faţă de Opoziţie. În final, a treia rundă a avut moţiunea intitulată „Statul român a eşuat în intenţia de a integra minoritatea romă?” Am jucat tot în Opoziţie, şi am câştigat detaşat. Din 34 de echipe participante, doar patru au intrat în semifinală, iar printre acestea am fost şi noi. În semifinală am jucat în Opoziţie, a treia moţiune. În final, am ieşit pe locul al treilea ca echipă pe etapa regională de la Bucuresti, astfel calificându-ne la etapa naţională, care va avea loc în iunie, la Ploieşti”, a declarat Andra Mihăilescu.