Raportul de Stabilitate dat publicităţii de Banca Naţională arată că doi din cinci deponenţi au în depozitul bancar sub 100 de lei, iar românii cu vârsta peste 61 de ani deţin 40% din valoarea totală a depozitelor. Concret, 4.5 milioane de români (43% dintre deponenţi) au în depozitele bancare mai puţin de 100 de lei, iar aproape 80% dintre deponenţi au sub 5.000 de lei în cont. Pentru o înţelegere corectă a situaţiei, trebuie spus aici că sunt incluşi în categoria „deponenţi” toţi titularii unui cont activ, înclusiv pensionarii care îşi îşi încasează veniturile pe card. Oricum, la nivelul depozitelor bancare persistă o serie de inegalităţi, acestea sugerând şi o apetenţă mai scăzută a populaţiei de a folosi serviciile bancare în favoarea utilizării numerarului. Statistic vorbind, primii 5% din deponenţii români deţin 71% din valoarea totală a depozitelor şi numai 0.3% dintre deponenţi au depozite de peste 100 000 de euro, acestea reprezentând circa 26% din valoarea totală.
Analiza pe grupe de vârste arată de asemenea o serie de inegalităţi. Din punct de vedere al sumelor depuse, persoanele cu vârste de peste 61 de ani, reprezentând 30% din deponenţii rezidenţi persoane fizice, deţin aproximativ 40% din valoarea totală a depozitelor, în timp ce populaţia activă cu vârste cuprinse între 19 şi 60 de ani, care reprezintă circa 67% din deponenţii rezidenţi, cumulează 61% din valoarea totală a depozitelor.
Economii doar cu numele
Date: