Educaţia rutiera, o prioritate pentru poliţiştii dâmboviţeni

Date:

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa desfăşoară o serie de activităţi preventive cu elevii şcolilor din judeţ, pentru reducerea riscului de victimizare a acestora ca urmare a implicării în accidente de circulaţie.
Astfel, elevii sunt instruiţi cu privire la măsurile ce trebuie adoptate pentru prevenirea accidentelor rutiere şi le sunt explicate, pe înţelesul lor, semnificaţiile indicatoarelor rutiere şi culorile semaforului. De asemenea, au loc activităţi practice de cunoaştere a regulilor de circulaţie, a indicatoarelor rutiere şi a marcajelor, discutându-se despre principalele cauze de producere a accidentelor rutiere şi necesitatea respectării regulilor de circulaţie pe drumurile publice.
Activităţile desfăşurate de poliţiştii rutieri au drept scop transformarea micilor participanţi la trafic în cetăţeni responsabili şi conştienţi de riscurile pe care le implică nerespectarea regulilor de circulaţie. Pentru prevenirea implicării copiilor în evenimente rutiere, Poliţia Rutieră recomandă celor mici:
– Să circule numai pe trotuare.
– Să nu traverseze drumurile publice prin alte locuri decât prin cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje rutiere şi numai după ce sau asigurat temeinic, iar la trecerile semaforizate, numai la semnalul luminos de culoare verde.
– Să nu se angajeze în traversarea părţii carosabile în fugă, prin faţa sau spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii.
– Acolo unde nu există amenajate trotuare sau poteci laterale, să se deplaseze numai pe partea stângă a părţii carosabile şi cât mai aproape de marginea acestora, dar nu în grup, ci în şir unul după altul.
– Să nu circule cu rolele pe drumurile publice, ci numai în locurile special amenajate.
Recomandăm, de asemenea, părinţilor să ţină cont de următoarele aspecte:
– Supravegheaţi în permanenţă modul în care cei mici respectă regulile de deplasare pe drumurile publice.
– Alegeţi locurile de joacă ale copiilor în spaţii adecvate, departe de arterele rutiere intens circulate.
– Amintiţi-le mereu regulile de circulaţie şi importanţa respectării acestora, prin exemplificarea unor conduite preventive în trafic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

După „gerul Bobotezei”, la Târgoviște au înflorit ghioceii!

Pentru al doilea an consecutiv, la Târgoviște primii ghiocei...

ITM Dâmbovița: Negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați

Pe parcursul trimestrului IV al anului 2024, Inspectoratul Teritorial...

Anvelopele de iarnă, siguranța pe drum în sezonul eece

În contextul condițiilor meteorologice din sezonul rece, Registrul Auto...