Egiptul laic se revoltă împotriva „fraţilor musulmani”

Este bine să vă reamintiţi. La sfârşitul anului 2010, au avut loc o serie de proteste în ţările arabe, populaţia nemaisu-portând regimurile totalitare. Aceste mişcări de mase, unele foarte violente, au devenit cunoscute sub denumirea generică de „Primăvara arabă”, prin analogia oarecum forţată, făcută de mass-media occidentală cu evenimentele ce au avut loc în Franţa, în mai 1968, revolta de atunci, cu sloganul „Interzis să interzici”, ducând ulterior la demisia preşedintelui Charles de Gaulle. în trecere, reamintim, de asemenea, că de Gaulle, pentru a detensiona atmosfera politică din Franţa acelei perioade, este singurul preşedinte al Franţei, dar şi singurul şef de stat din lume care a avut curajul să-şi joace mandatul de preşedinte prin organizarea, în 1969, a unui referendum prin care populaţia să se pronunţe dacă mai vrea sau nu ca el să fie preşedintele ţării. în urma victoriei lui „nu”, la referendumul din ’69, de Gaulle a avut demnitatea de a renunţa la putere. Este un gest unic în istoria politică a Europei de după secolul al XlX-lea, şi numai pentru acest gest politic unic, de Gaulle trebuie stimat necondiţionat peste tot în lume, deoarece a evitat proteste ce riscau să devină sângeroase. Nu acelaşi gest de o înaltă moralitate politică caracterizează actualii şefi de stat, ultimul exemplu european fiind actualul preşedinte în exerciţiu al României. De altfel, de Gaulle este singurul care a spus public că: „Nu poţi să reuşeşti pe deplin decât pornind de la adevăr”.
Dar, revenind la aşa-zisa „Primăvară arabă”, care, de fapt, s-a declanşat iarna, scânteia de la care a pornit valul de proteste din Africa de Nord, răspândindu-se apoi şi în Orientul Apropiat, a fost gestul tunisianului Mohamed Buazizi, care, în semn de protest faţă de regimul totalitar din ţara sa şi de comportamentul abuziv al poliţiei, în data de 17 decembrie
2010, s-a sinucis, dându-şi foc în localitatea Sidi Buzid din partea de vest a centrului Tunisiei. Mohamed Buazizi, 26 de ani, licenţiat, şomer, vânzător de fructe şi legume, a mai trăit până marţi, 4 ianuarie
2011, când, cu toate îngrijirile acordate de medici, a decedat la ora 19:00. Moartea sa, provocată de faptul că nu mai putea asigura subzistenţa familiei, i-a revoltat pe tunisieni, care, în semn de solidaritate cu Buazizi, au protestat în stradă, într-un mod violent la care nu se aştepta nici guvernul de atunci al ţării ce se baza pe forţa de reprimare a poliţiei şi jandarmeriei. Din Tunisia, valul de proteste s-a extins în Egipt, Algeria, Yemen, Libia, Iordania, Bahrain, Maroc, Kuweit, Iran. Proteste de mai mică amploare au avut loc şi-n Sahara Occidentală, Sudan, Djibuti, Cisiordania, Liban, Siria, Irak, Senegal, Arabia Saudită şi Oman. De asemenea, au avut loc proteste, de mai mică intensitate, şi-n state din afara zonei arabe, precum Somalia, Albania, Serbia, Mauritania şi Gabon ce au fost uşor reduse la zero. Potestatarii au reuşit să-i înlăture de la putere pe Zine El Abidine Ben Ali, preşedintele Tunisiei şi pe Hosni Mubarak, preşedintele Egiptului. în Iordania, regele Abdullah a fost mai şmecher şi, pentru a potoli mulţimea revoltată, a dizolvat guvernul, aşa cum, mai târziu, în 2012, după model iordanian, Traian Băsescu îl va sacrifica pe prim-ministrul său foarte supus, Emil Boc. Mişcarea „Tamarrud”
Revenind însă la începutul lunii iulie, anul acesta, se constată că lucrurile nu s-au liniştit deloc în Egip, cu toată înlăturarea lui Mubarak şi ajungerea la putere a „Fraţilor musulmani”. în prezent, Egiptul este profund divizat între adversarii preşedintelui Mohamed Morsi, denunţând o derivă autoritară a puterii cu scopul de a instaura un regim ideologic şi politic dominat de islamişti şi adepţii lui Morsi ce argumentează că legitimitatea sa se bazează pe votul favorabil obţinut cu ocazia primelor alegeri libere din istoria ţării. Cu toate argumentele prezentate de adepţii lui Morsi, mişcarea „Tamarrud”, „revoltă” în limba arabă, ce-l contestă pe Morsi, a cerut luni şefului statului să renunţe la putere. în caz contrar, a ameninţat că va organiza o mişcare de nesupunere civilă. „Tamarrud”, susţinută de numeroase personalităţi şi mişcări de opoziţie laice, liberale sau de stânga, a declarat că a strâns deja peste 22 de miloane de semnături în favoarea organizării de alegeri prezidenţiale anticipate, ceea ce este mai mult decât numărul celor care l-au ales pe Morsi, în iunie 2012. Conform datelor oferite de armata egipteană care a monitorizat protestele, duminică, 30 iunie, au ieşit în stradă să manifeste împotriva lui Morsi milioane de egipteni. Duminică seara, lângă palatul prezidenţial din Cairo, reprezentanţi ai mişcării „Tamarrud” au citit un comunicat prin care cerea armatei, poliţiei şi sistemului juridic să treacă de partea poporului, a cărui voinţă este reprezentată de mulţimea ce a ieşit în stradă, să protesteze. Reprezentanţii mişcării „Tamarrud” au respins chemarea preşedintelui statului la dialog, declarând că nu acceptă jumătăţile de măsură, singura alternativă paşnică fiind doar plecarea de la putere a „Fraţilor musulmani” şi a reprezentantului lor, Mohamed Morsi. Din păcate, conform comunicatului emis luni de către Ministerul Egiptean al Sănătăţii, în urma ciocnirilor de duminică, între adversarii şi susţinătorii lui Mohamed Morsi, au murit şaisprezece persoane. Duminică seara, televiziunea naţională egipteană a transmis în direct imagini cu sediul, din Cairo, al Partidului libertăţii şi dreptăţii (PLD), în flăcări, atacat de zeci de oameni ce aruncau cu pietre şi cocktail-uri Molotov, PLD-ul fiind vitrina politică a „Fraţilor musulmani”. Duminică noaptea, adepţii lui Morsi au tras scurte rafale de arme automate, pentru a dispersa mulţimea. Cu toate focurile de armă trase, sute de manifestanţi au rămas, în noaptea de duminică spre luni, în piaţa Tahrir, din Cairo şi-n faţa palatului prezidenţial. De asemenea, în urma comunicatului dat de Ministerul Sănătăţii, în toată ţara, 613 persoane au primit îngrijiri medicale în urma rănilor căpătate în timpul înfruntărilor între cele două tabere contra şi pro Morsi.
Greşeala „Fraţilor musulmani”
în prezent, Egiptul, cea mai mare ţară arabă, trece prin momente dificile, hotărâtoare pentru viitorul său. Egiptul laic se revoltă împotriva Egiptului „fraţilor musulmani”. Deşi armata a fost mobilizată pentru apărarea clădirilor oficiale, aceasta a avertizat că va interveni politic pentru a pune capăt unei revolte ce riscă să se transforme în război civil. Practic, la un an după ce a câştigat puterea, prin vot popular, Mohamed Morsi, provenit din rândurile „Fraţilor musulmani”, a dezamăgit partea laică a populaţiei Egiptului. Bilanţul lui Morsi este dezastruos. Din punct de vedere politic, Morsi, ca preşedinte de stat, a fost incapabil să fie preşedintele tuturor egiptenilor, el rămânând în continuare doar preşedintele de stat al „fraţilor musulmani” ale căror interese le-a reprezentat şi după alegerile prezidenţiale, precum Băsescu care, preşedinte de stat fiind, a servit doar interesele partidului care l-a propulsat politic. Morsi, profesor inginer, este incapabil să găsească echilibrul politic între laici şi fun-damentaliştii musulmani, el con-siderându-se încă dator „fraţilor musulmani”. De asemenea, eşecul lui Morsi este şi de natură social-economică. Luând de bună promisiunile sale electorale, egiptenii l-au votat crezând că se va ameliora nivelul lor de viaţă, dar nu a fost aşa. Puterea de cumpărare a egiptenilor nu a crescut cu nimic, dimpotrivă, a-nceput să scadă. Situaţia economică a ţării a reflectat haosul din politica promovată de „fraţii musulmani”. Sub aspect financiar individual, majoritatea egiptenilor se luptă zilnic, tot mai greu, să supravieţuiască de azi pe mâine.
Dacă există haos în gândirea economică a „fraţilor musulmani”, acelaşi lucru este valabil şi pentru mişcarea „Tamarrud”. Singurul aspect ce uneşte „Tamarrud” cu adepţii fostului preşedinte Mubarak este ostilitatea faţă de Morsi şi teama că Egiptul riscă să devină un stat islamic mai fundamentalist decât Iranul, ce a fost condus de fiul unui potcovar. Din păcate, pus faţă-n faţă cu realitatea din stradă, Morsi a intrat în panică şi-a apelat la armată pentru a reprima protestele, ceea ce a-ntărâtat şi mai mult Egiptul laic. Evenimentele în curs, din Egipt, au demonstrat că gestionarea problemelor economice ale ţării, de către Morsi, a fost catastrofală chiar din prima săptămână a mandatului său prezidenţial, prin deciziile luate doar în favoarea „fraţilor musulmani”, aşa cum deciziile lui Boc, în România, au fost luate, în realitate, doar spre avantajul economic şi financiar al partidului său şi al clientelei politice a acestuia. Adevărul este că cele două tabere, a „fraţilor musulmani” şi a mişcării „Tamarrud”, au fost unite cât au luptat împotriva lui Mubarak, cum în România, cu excepţia unor activişti de partid, toţi au fost până la urmă, după ce şi-au învins frica, uniţi împotriva lui Ceauşescu. Apoi, s-au dezbinat, nemaiinteresându-i destinul economic şi financiar al poporului, ci doar al propriului lor partid politic.
Armata şi… poporul
Luni, într-un discurs televizat, generalul Abdel Fatah Al-Sisi a adresat un ultimatum forţelor politice egiptene, acordându-le 48 de ore pentru a satisface cererile poporului. Abdel Fatah Al-Sisi a explicat că poporul se manifestă într-un fel fără precedent, motiv pentru care, din punct de vedere economic, Egiptul nu-şi mai poate permite să piardă timp. Abdel Fatah Al-Sisi nu a cerut explicit demisia preşedintelui Mohamed Morsi, aceasta fiind principala revendicare a protestatarilor. în caz contrar, a declarat Abdel Fatah Al-Sisi, aramata va pune în practică propriul său „program de drum”. Discursul televizat al generalului Abdel Fatah Al-Sisi a fost primit cu strigăte de bucurie de către protestatarii strânşi în piaţa Tahrir din Cairo. Oricum, poliţia a decis să colaboreze cu armata pentru apărarea punctelor vitale economic pentru Egipt, în special canalul de Suez. Fondatorul mişcării „Tamarrud”, Mahmud Badr, a spus că armata dovedeşte că este favorabilă alegerilor anticipate, iar fostul ministru de Externe, liberalul Amr Mussa, fost contracandidat al lui Morsi, la prezidenţiale, după discursul generalului Sisi, a declarat: „Nu trebuie să pierdem vremea, deoarece lucrurile se vor înrăutăţi. Invitaţia armatei de a răspunde cererilor poporului, în următoarele ore, este o ocazie istorică ce nu trebuie să ne scape din mâini”. în ţară, protestatarii ieşiţi în stradă au scandat: „Morsi nu mai este preşedintele nostru, Sisi este cu
noi”.