La nivelul Colegiului Naţional „Constantin Carabella” Târgovişte se desfăşoară proiectul „Informaţia mă protejează”, ediţia a patra, destinat prevenirii consumului de droguri. Obiectivele proiectului vizează, în principal, conştientizarea elevilor cu privire la riscurile asociate consumului de alcool, tutun şi droguri ilicite, prin realizarea unor activităţi de informare interactivă, dar şi prin activităţi de petrecere a timpului liber. O astfel de activitate a avut loc zilele trecute la Colegiul Naţional „Constantin Carabella” Târgovişte, împreună cu specialişti din cadrul ANA, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog şi IPJ Dâmboviţa. În proiectul „Informaţia mă
protejează” au intrat pe parcurs şi Liceul Petru Cercel şi Liceul Bălaşa Doamna. Cu ocazia întâlnirilor cu elevii s-au abordat subiectele într-un mod cât mai atractiv pentru aceştia, implicându-i direct.
Astfel, elevii, au putut să experimenteze diferite stări cu ajutorul unor ochelari VR cu ajutorul cărora se
simulează consumul de alcool sau de diferite substanţe cu efect halucinogen: canabis, etnobotanice.
La activitate au participat Nicoleta Bobe – CPECA, Nina Neacşu şi Simona Caba- IPJ Dâmboviţa, ce au primit ajutor şi susţinere din partea conducerii şcolii şi a cadrelor didactice implicate în proiect.