Elicopterele M.A.I. vor putea executa în viitor misiuni SMURD şi pe timp de noapte pentru transportul pacienţilor

Date:

Ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, a anunţat luni, 6 ianuarie 2020, că patru foşti piloţi au fost de acord să îşi reia activitatea în cadrul Inspectoratului General de Aviaţie. Prin reîncadrarea celor patru piloţi rezervişti, se va putea asigura personalul necesar pentru executarea misiunilor pe timp de noapte şi de către elicopterele SMURD din Iaşi, Arad, Craiova şi Constanţa, care în prezent execută misiuni aero-medicale doar pe timp de zi. Astfel, alături de elicopterele de la Bucureşti şi Târgu Mureş, M.A.I. va avea personal complet în şase baze de decolare/aterizare SMURD pentru a asigura zboruri pe parcursul a 24 de ore.
Cei patru piloţi au peste 1.000 de ore de zbor fiecare, ceea ce le permite să îndeplinească funcţia de comandant de aeronavă SMURD.
„Am vrut să le mulţumesc public. Sunt eroi, sunt patrioţi care au răspuns prezent la chemarea ministrului pentru aşi face datoria faţă de ţară, pentru că ţara are nevoie de ei”, a precizat ministrul Ion Marcel
Vela.
Ministrul afacerilor interne a menţionat că va propune un proiect normativ care va oferi tuturor oraşelor şi municipiilor din România posibilitatea să amenajeze locuri de aterizare/decolare şi pe timp de noapte, lucrări ce vor fi monitorizate de către inspectorul general al IGAV, comandor Cătălin Dache.
Pentru eficientizarea activităţii aero-medicale, ministrul Ion Marcel Vela va susţine şi propunerea secretarului de stat Raed Arafat de a modifica legislaţia, astfel încât medicii şi piloţii să nu mai fie plătiţi în funcţie de numărul de ore de zbor executate, ci în funcţie de numărul de gărzi, indiferent dacă au executat zboruri sau nu.
Ministrul afacerilor interne a mai precizat că, în urma discuţiilor cu ministrul apărării naţionale, domnul Nicolae-Ionel Ciucă, s-a convenit să se asigure complementaritatea aeronavelor celor două ministere, astfel încât aeronave ale MApN să poată prelua misiuni operative în cazul în care piloţii M.A.I. sunt implicaţi în situaţii de urgenţă.
Prin toate aceste demersuri, componenta de salvare aeriană va fi consolidată şi dezvoltată, ceea ce va permite pe viitor salvarea mai multor vieţi omeneşti în condiţii optime de siguranţă în toate regiunile României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Explozie în comuna dâmbovițeană Vișina 

Pompierii au fost solicitați să intervină în cazul unei...

Tânăr prins conducând fără permis valid pe drumurile din Dâmbovița

Polițiștii Serviciului Rutier Dâmbovița au prins un tânăr de...