
Chindia Târgovişte a reuşit să o învingă pe Dinamo în deplasare, scor 1-0, într-un meci al etapei a 17-a din Liga 1.
Chindia îşi continuă parcursul bun în Liga 1 cu Emil Săndoi pe bancă, iar după această victorie, echipa a urcat pe loc de playoff în clasament.
Antrenorul echipei din Târgovişte a fost mulţumit de rezultat şi a declarat că a fost un victorie obţinută pe merit. Săndoi a mai spus că aşteptă noi întăriri la echipă şi speră că transferurile aşteptate să se concretizeze.
„Eu cred că am demonstrat că suntem o echipă disciplinată. O echipă care şi-a creat ocazii de gol. Cred că a fost o victorie meritată dacă ne gândim la joc. Încă o dată vreau să îi felicit pe băieţi, pentru că au conştientizat că numai cu muncă, cu antrenamente, cu sacrificiu, se pot face rezultate. Altfel, totul este întâmplător.
Să vă spun sincer. Eu mă aşteptam să fie chiar mai rău terenul. Cred că totuşi pentru frigul care a fost, terenul a arătat bine. S-a putut pasa, jucătorii au avut stabilitate pe picioare. În rest cred că am abordat cu o atitudine bună acestă partidă, nu am făcut greşeli pe faza defensivă.
Fără doar şi poate este unul dintre cele mai bune jocuri pe care le-am făcut. Mă bucur, vă daţi seama. Când a început campionatul, m-am uitat şi la transferurile pe care le-au făcut restul echipelor. Pentru că noi nu am transferat. Acum dorim să mai aducem jucători. Suntem în discuţii, nu ştiu exact dacă reuşim să le finalizăm. Sunt conştient că este un campionat destul de greu. Contează şi victoria de azi, dar în continuare sunt atâtea jocuri care vor fi aspru disputate. Sunt atâtea puncte puse în joc. Meciurile se derulează într-o viteză factastică”, a declarat Emil Săndoi.
Chindia Târgovişte a urcat pe locul 6 în clasament, cu 24 de puncte, după 17 etape jucate. Dinamo se află pe locul 8, cu 19 puncte acumulate.