Emil Săndoi (55 de ani) revine în Liga 1 şi va fi noul antrenor al Chindiei Târgovişte, echipă care s-a despărţit de Viorel Moldovan.
Săndoi a confirmat discuţiile cu dâmboviţenii, afirmând că echipa din Târgovişte l-a dorit şi în trecut.
„Sunt în discuţii cu ei. Nu e nimic perfectat încă. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu Viorel. În funcţie de asta, o să ne întâlnim şi o să stăm de vorbă. Am mai fost în discuţii şi acum câţiva ani, dar apucasem să semnez cu un alt club atunci.
În plus, am mai vorbit şi în perioada în care exista posibilitatea ca Moldovan să plece la Dinamo. Va fi dificil, pentrucă e foarte puţin timp la dispoziţie, fiind final de campionat”, a declarat Emil Săndoi în exclusivitate pentru GSP.ro.
Experimentatul tehnician este liber din martie 2019, când a plecat de la FC Argeş. Acesta a mai antrenat la Pandurii, România U21, FC Vaslui, Craiova şi Chiajna.
Cu 5 meciuri jucate, cu unul mai puţin decât majoritatea echipelor, Chindia este pe locul 7 în play-out, cu 17 puncte, unul mai puţin decât Poli laşi, echipă aflată pe primul loc care asigură menţinerea în Liga 1.
„Mi-am luat la revedere în această dimineaţă de la jucători şi de la conducere. A fost o despărţire super emoţionantă pentru că nici Emil Săndoi (55 de ani) revine în Liga 1 şi va fi noul antrenor al Chindiei Târgovişte, echipă care s-a despărţit de Viorel Moldovan.
Săndoi a confirmat discuţiile cu dâmboviţenii, afirmând că echipa din Târgovişte l-a dorit şi în trecut.
„Sunt în discuţii cu ei. Nu e nimic perfectat încă. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu Viorel. În funcţie de asta, o să ne întâlnim şi o să stăm de vorbă. Am mai fost în discuţii şi acum câţiva ani, dar apucasem să semnez cu un alt club atunci.
În plus, am mai vorbit şi în perioada în care exista posibilitatea ca Moldovan să plece la Dinamo. Va fi dificil, pentrucă e foarte puţin timp la dispoziţie, fiind final de campionat”, a declarat Emil Săndoi în exclusivitate pentru GSP.ro.
Experimentatul tehnician este liber din martie 2019, când a plecat de la FC Argeş. Acesta a mai antrenat la Pandurii, România U21, FC Vaslui, Craiova şi Chiajna.
Cu 5 meciuri jucate, cu unul mai puţin decât majoritatea echipelor, Chindia este pe locul 7 în play-out, cu 17 puncte, unul mai puţin decât Poli laşi, echipă aflată pe primul loc care asigură menţinerea în Liga 1.
„Mi-am luat la revedere în această dimineaţă de la jucători şi de la conducere. A fost o despărţire super emoţionantă pentru că nici
Emil Săndoi, noul antrenor al Chindiei Târgovişte
Date: