Echipa de volei feminin CSM Târgovişte a fost învinsă miercuri, în deplasare, de formaţia poloneză Chemik Police, scor 3-2, în al patrulea meci din grupa E a Ligii Campionilor. CSM Târgovişte este debutantă în competiţie.
Scorul pe seturi a fost 29-27, 25-20, 23-25, 13-25, 15-4.
În cealaltă partidă a etapei în grupa E joacă, tot miercuri, Eczacibaşi Istanbul – Maritsa Plovdiv 3-0.
În primele meciuri din grupa E, vicecampioana României a fost învinsă de Eczacibaşi Istanbul, cu 3-0, de Chemik Police, cu 3-2, şi a învins Maritsa Plovdiv, cu 3-0.
Pentru CSM Târgovişte va urma, în 2 februarie, partida cu Eczacibaşi, pe teren propriu.
„Un meci interzis cardiacilor! Asta putem spune despre partida de volei din această seară, împotriva celor de la Chemik Police. Un meci extrem de greu, care ne-a trecut prin nenumărate stări, am simțit mândrie, dezamagire, tristețe, un meci care ne-a adus reveniri spectaculoase dar și răsturnări de scor neașteptate. Istoria se repetă uneori, iar pentru echipa noastră asta s-a întâmplat în această seară, scorul final fiind identic cu cel din meciul pe care l-am jucat la Târgoviște, mai exact 3-2
Scorul final: 3-2 (29-27; 25-20; 23-25; 13-25; 15-4) . A fost cu adevărat un spectacol, oferit de ambele echipe, însă după înfrângerea din această seară am reușit să aducem doar un punct în clasamentul Grupei E al Ligii Campionilor, astfel având 5 puncte”, se arată într-o informare apărută pe pagina de Facebook a clubului dâmbovițean.
În grupa B a competiţiei joacă şi campioana Volei Alba Blaj.