Radu GEORGESCU
Leul a început în mod pozitiv prima săptămână din aprilie, pe fondul creșterii ofertei de valută. Luni, cursul euro a scăzut de la 4,9491 lei, maximul acestui an, la 4,9419 lei. În cursul dimineții cotația monedei unice a atins pe piețele asiatice un minim de 4,923 lei iar tranzacțiile se realizau în plan local în culoarul 4,941 – 4,948 lei. „Principalele presiuni de depreciere a leului provin dinspre deficitul de cont curent mare care s-ar putea ajusta marginal dacă prețurile de import pentru principalele materii prime vor fi mai mici în medie față de anul trecut”, se arată într-o analiză BCR care prognozează un curs de 5,05 lei/euro pentru sfârșitul anului. Rezerva valutară a BNR a urcat în martie la un nou record de 53,229 miliarde de euro ceea ce a făcut ca rezerva internațională, inclusiv aur, să crească la un maxim istoric de 59,289 miliarde de euro. Marți se va desfășura a treia ședință de politică monetară a acestui an. Majoritatea analiștilor anticipează menținerea ratei de referință la 7%/an. Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat luni la 6,85%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a revenit de la 7,19 la 7,18% iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, s-a întors la 7,54% după creșterea de vineri la 7,55%. Luna aceasta ajung la scadență titluri de stat care totalizează 12,2 miliarde lei, motiv pentru Trezorerie să-și propună să se împrumute luna aceasta cu cel puțin 7,63 miliarde lei. Luni, Finanțele au organizat o licitație pentru obligațiuni cu maturitatea 29 septembrie 2032 cu o valoare de 600 de milioane lei. Creșterea prețului la țiței a avut drept efect amplificarea aversiunii față de risc și a condus la aprecierea monedei americane, datorită efectului de levier pe care îl va avea asupra inflației la nivel mondial. Investitorii mizează pe o decizie a Rezervei Federale de continuare a procesului de întărire a ratei de politică monetară. Țările producătoare de petrol care fac parte din OPEC+ au anunțat duminică reducerea producție până la sfârșitul anului, o decizie care a dus la creșterea prețurilor la țiței luni. Euro s-a depreciat la 1,0789 – 1,0871 dolari iar media monedei americane a urcat de la 4,5463 la 4,5539 lei. Cursul francului elvețian a scăzut de la 4,9573 la 4,9675 lei iar cea a lirei sterline a alunecat de la 5,6256 la 5,6215 lei. Uncia a început săptămâna la 1.951 – 1.974 dolari, ceea ce a făcut ca prețul gramului de aur să scadă aproape cu un leu la 287,6190 lei. În regiune, media monedei maghiare s-a apreciat marginal la 380,26 forinți/euro iar a celei poloneze s-a depreciat la 4,6805 zloți/euro. Aprecierea monedei americane a depreciat bitcoin la 27.642 dolari după care moneda digitală a crescut la 28.475 dolari. Ether fluctua în culoarul 1.765 – 1.815 dolari.
Euro s-a depreciat la început de săptămână
Date: