Miercuri s-a desfăşurat cea de-a doua probă scrisă a examenului de Evaluare Naţională – la disciplina Matematică. Au fost prezenţi 3922 candidaţi, iar 322 nu s-au prezentat la examen. Niciun candidat nu a avut temperatura peste maximul admis şi un singur elev din Târgovişte a fost eliminat pentru deţinerea telefonului mobil.
Primele rezultate vor fi afişate luni, 22 iunie, până la ora 14:00.
Contestaţiile pot fi depuse atât în format fizic, cât şi electronic, în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) şi 23 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). În acest caz, al depunerii contestaţiilor, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit electronic şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi anunţate sâmbătă, 27 iunie.
Evaluarea Naţională: Elev eliminat pentru deţinerea telefonului mobil
Date: