Eveniment aniversar, peste 50 de ani de cercetare interdisciplinară în arheologia din România

Date:

Consiliul Județean Dâmbovița (CJD), prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, a organizat evenimentul Marin Cârciumaru la cea de-a 80-a aniversare: peste 50 de ani de cercetare interdisciplinară în arheologia din România, ce a avut loc la Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic din municipiul Târgoviște.
Programul a cuprins evocarea activității științifice și o expoziție dedicată etapelor importante ale carierei profesorului Marin Cârciumaru.
Nume de referință al arheologiei preistorice din România, profesorul Marin Cârciumaru a marcat cercetarea Paleoliticului prin abordarea unor teme diverse: de la crono-stratigrafie și reconstituirea mediului, până la evoluția culturii materiale, de la tehno-tipologie, până la studiul obiectelor de artă etc.
Una dintre preocupările principale a fost reconstituirea mediului în Pleistocenul superior din România prin realizarea de analize polinice și coroborarea rezultatelor cu alte studii interdisci-plinare (sedimentologie, analize ale faunei, datări absolute etc.) De altfel, abordarea interdisciplinară a cercetărilor arheologice i-a marcat întreaga carieră. De-a lungul celor peste 50 de ani de activitate, profesorul Marin Cârciumaru și-a extins continuu ariile de cercetare, fiind preocupat de diverse domenii: pale-obotanică, geoarheologie, simbolism și artă etc.
La eveniment au participat și: Sabin Luca, managerul Muzeului Național Brukenthal din Sibiu, Constantin Pehoiu, președintele Senatului Universității Valahia din Târgoviște, reprezentanți ai instituțiilor de cultură din județ, cercetători, cadre didactice universitare, numeroși alți invitați.
Cu acest prilej, Consiliul Județean Dâmbovița i-a acordat profesorului Marin Cârciumaru o diplomă de excelență pentru cariera dedicată cercetării paleoliticului din România și pentru sprijinirea activității muzeale dâmbovițene, distincție ce i-a fost înmânată de conf. univ. dr. Claudia Gilia, consilier al președintelui CJD, Corneliu Ștefan.
Conf. univ. dr. Claudia Gilia a transmis mesajul președintelui Corneliu Ștefan: „Pentru mine și pentru Consiliul Județean Dâmbovița este o onoare, domnule profesor, să vă sărbătorim, astăzi, ca membru marcant al comunității dâmbovițene. Domnule profesor, sunteți o personalitate complexă a lumii academice, care și-a pus amprenta asupra cercetării în domeniul paleoliticului din țara noastră. Ați pus pe harta României și, de ce nu, a lumii, județul Dâmbovița în acest domeniu prin rezultatele activității desfășurate pe parcursul a 50 de ani. Cariera dumneavoastră este remarcabilă nu doar din perspectiva cercetării științifice, deosebit de amplă, și care s-a materializat prin lucrările pe care le-ați publicat atât în România, cât și în străinătate, ci și prin multiplele proiecte de cercetare pe care le-ați condus. Vă datorăm respectul și prețuirea noastră și pentru activitatea academică, managerială la dezvoltarea Universității Valahia din Târgoviște. Sunteți unul dintre oamenii care au pus o piatră de temelie la fondarea universității noastre, sunteți omul care a condus Facultatea de Științe Umaniste, care a fost prorectorul universității și directorul școlii doctorale. Remarcăm, de asemenea, contribuția dumneavoastră, la realizarea Muzeului Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitc, unic în România și printre puținele de acest gen din Europa. Considerem că cea mai importantă moștenire pe care o puteți lăsa, domnule profesor, este contribuția dumneavoastră la formarea tinerilor, la determinarea pasiunii și dăruirii cu care aceștia fac munca de cercetare arheologică. Pentru întreaga activitate și pentru omul care sunteți, permiteți-ne să vă acordăm astăzi o diplomă de excelență pentru întreaga carieră, și, de asemenea, o plachetă aniversară”.
O activitate semnificativă a profesorului Marin Cârciumaru a fost reprezentată de coordonarea cercetărilor arheologice în situri paleolitice, printre cele mai importante așezări numărându-se Peștera Cioarei de la Boroșteni și Poiana Cireșului -Piatra Neamț, alături de alte situri reprezentative, cum sunt peșterile Gura Cheii – Râșnov și Bordul Mare de la Ohaba-Ponor sau așezarea de la Lapoș, Prahova. Introducerea unei rigurozități deosebite în săpăturile arheologice din siturile paleolitice a avut ca rezultat nu doar obținerea unor seturi consistente de informații privind repartiția spațială a materialelor arheologice, identificarea și caracterizarea ariilor de activitate, crono-stratigrafia locuirilor etc., ci și realizarea mai multor descoperiri remarcabile.
Pe lângă cercetarea arheologică, prof. Marin Cârciumaru s-a dedicat și activității didactice, pe care o continuă cu dăruire și în prezent, formând generații întregi de arheologi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...

CSM TÂRGOVIȘTE E ARBITRATĂ CORECT

După analizele efectuate de video-observatorii FR Baschet, Colegiul Central...
error: Conținutul este protejat!!