Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, în colaborare cu Serviciul Vamal al Republicii Moldova şi Consiliul Raional laloveni din Republica Moldova au organizat vernisajul expoziţiei „Evoluţia armamentului din preistorie până în zilele noastre”.
În cadrul expoziţiei, sunt prezentate vizitatorilor interesante obiecte valoroase aflate în colecţia particulară a domnului Petru Costin, întemeietorul Muzeului Serviciului Vamal, membru fondator al Clubului colecţionarilor din Republica Moldova.
Pentru cei curioşi, amintim dintre piesele expuse: arme albe – topoare, vârfuri de săgeţi, de lance, de suliţă, baltage, buzdugane, pumnale, săbii etc., obiecte de harnaşament (zăbale, catarame, chingi, scări de şa). Astfel, de la topoare cu o vechime milenară până la baionete militare de secol XX, vizitatorul va avea în faţă o istorie vie, neîntreruptă a ingeniozităţii umane pe tărâmul armamentului.
Expoziţia este gazduită de Muzeul de Istorie, str. Calea Domnească nr. 181, în perioada 12 – 31 august 2017.
„Evoluţia armamentului din preistorie până în zilele noastre”
Date: