Au marcat: D. Popa (min. 1), Arsu (67), respectiv Dragomir (62) şi Mocanu (65). Din lovituri de departajare au înscris: Enescu, D. Popa, Cernea, respectiv Dragomir.
Au arbitrat: Marius Naidin – Florin Neacşu, Romică Bârdeş (toţi din Piteşti).
Meciul s-a disputat pe terenul sintetic de la Bradu (jud. Argeş).
F.C. Municipal:
Zegheru – Neagu, Anghel, Coman, Cernea – Banu, Gâldău, D. Popa, Rusu, Mândru – Dragnea. Au mai jucat: Enescu, Arsu, Zgâmbău, Dogaru, Drăgan, Tudorache. Antrenor Gigi Manea. N-au jucat: Grigore, Timofte, Daia, Lungeanu, iar Mădăran n-a fost utilizat.
F.C. Argeş 2: Bălescu -Firică, Panţoiu, Ghenu, Marin -Piscanu, Stancu, Popescu, Dragomir – Burghel, Naciu. Au mai evoluat: Tudor, Neguţ, Drună, Mocanu, Patalogean. Antrenori: Viorel Moiceanu şi Virgil Dumitrescu (şef centru de copii şi juniori).
S-a jucat pe contre, cu faze rapide care s-au derulat la cele două porţi păzite de Zegheru, respectiv Bălescu.
Chiar în primul minut Municipal, furia roş-albastră, este răsplătită cu gol. Băieţii lui Gigi Manea au fluidizat traficul spre poarta lui Bălescu, Rusu i-a pasat lui Gâldău, a urmat o pasă peste fundaşii centrali Ghenu şi Panţoiu, la D. Popa, care, după preluarea cu pieptul, l-a lobat pe portarul Argeşului, 1-0. „Tunarii” rămân în atac şi Dragnea (7), din poziţie excelentă, ratează dublarea scorului. Acelaşi Dragnea (22) găseşte o breşă în apărarea argeşeană, a şutat puternic, dar balonul s-a dus în plasa laterală.
„Violeţii” lui Viorel Moiceanu (arma secretă a lui Florin Halagianu) urcă în atac, domină, dar o face liniar şi previzibil. Vârfurile de atac Naciu şi Burghel nu se descurcă în faţa lui Coman şi Anghel, care sunt bine ajutaţi de Gâldău.
Pe contră D. Popa (49) este în faţa golului, dar nu finalizează. Echipele se regrupează, ocaziile se răresc. F.C. Argeş 2 are curaj, F.C. Municipal Târgovişte, răbdare.
în mintul 62, „vulturii violeţi” găsesc o gură de oxigen. Anghel s-a oprit la o fază la limita ofsaidului (anulat de Neagu). Burghel a centrat la Dragomir (62), care a şutat şi a adus egalarea, 1-1. Argeşenii rămân în atac, Mocanu (65) îl driblează pe Neagu, şutează puternic şi Zegheru se trezeşte cu balonul în „sfori”, 1-2.
La acest scor Municipal (re)porneşte asaltul la poarta lui Bălescu. „Tunarii” atacă. îşi ameţesc adversarii plimbând balonul dintr-o parte în alta. Târgoviştenii nu-i lasă pe argeşeni să respire. Dau impresia că vor mai mult.
în minutul 67, Enescu a executat o lovitură de la 20 m, Bălescu respinge în bară, iar Arsu, pe fază, introduce balonul în poartă, 2-2.
„Tunarii” nu se lasă invitaţi prea mult şi urcă în ofensivă.
Municipal semnează atac după atac, Zgâmbău (74 -din centrarea lui Enescu) şi Enescu (75 – acţiune individuală) nu pot bate plasa porţii lui Bălescu.
Trupa antrenată de Gigi Manea e superioară la posesie, a împins jocul sus de tot în terenul Argeşului, dar fără eficienţă. Replica băieţilor lui Viorel Moiceanu au avut o prestaţie entuziasmantă.
Ambele combatante au arătat că sunt bine pregătite din punct de vedere fizic. Cum după 90 de minute de joc scorul a fost egal (2-2), s-a recus la lovituri de departajare. Argeşenii au marcat o singură dată, prin Dragomir, şi au ratat două lovituri, prin Naciu şi Panţoiu (a apărat Zegheru). Târgoviştenii au punctat de trei ori, din trei lovituri, prin Enescu, Popa şi Cernea. Astfel, la loviturile de departajare, scorul a fost 3-1 pentru Municipal. Scorul final a fost 5-3.
S-au remarcat: Firică, Stancu, Neguţ, Dragomir, Burghel, Naciu – Coman, Banu, Gâldău, Popa, Rusu, Enescu, Arsu, Zegheru.
F.C. Municipal Târgovişte – F.C. Argeş 2 Piteşti 5-3 (2-2) d.e.P.d. La poligonul loviturilor de departajare
Date: