F.C. Municipal Târgovişte N-ARE ATACANT DE CAREU

Date:

fcmUitându-ne pe actualul lot al Municipalului, constatăm că n-au fost acoperite posturile considerate ca fiind deficitare, atacant de gura porţii şi mijlocaş ofensiv (volante).
în disputa cu Metaloglobus Bucureşti, aceste posturi n-au fost acoperite. în atac, în prima repriză, au evoluat Enescu (ceva mai retras) şi Grigore, iar în cea de a doua parte, Grigore şi Dragnea (vârf împins).
Ca mijlocaş ofensiv a fost utilizat Lungeanu (în prima repriză), repriza a doua a început cu Rusu în acest post, dar s-a accidentat în minutul 63, când a fost înlocuit cu Pătraşcu. în locul acestuia (accidentat) a fost trimis Dogaru, din minutul 70. S-a descurcat onorabil. N-a avut realizări majore, gen pase decisive sau goluri.
N-au corespuns exigentelor
Veniţi în probe, atacanţii Fogarasi (Corona Braşov) şi Irinel Cosmin (F.C. Olt) n-au corespuns exigenţelor lui Gigi Manea şi s-a renunţat la ei.
De asemenea, mijlocaşul ofensiv Ciuculan (Corona Braşov) n-a intrat în graţiile venerabilului antrenor târgoviştean. Apoi Stoica, care putea interpreta rolul de mijlocaş ofensiv, s-a reîntors la Urban Titu. A fost utilizat în amicalul cu Concordia 2 Chiajna (scor 2-0, Săndulescu 2).
O impresie bună
La antrenamente şi în amicalul F.C.M. 1 – F.C.M. 2 (scor 7-1) şi în cel cu Voinţa Valea Voievozilor (6-0), dintre jucătorii nou-veniţi o impresie bună au lăsat Neagu, Dogaru, Rusu şi, parţial, Onea şi M. Mădăran.
Lotul, completat cu Coman şi Mândru
La sfârşitul săptămânii trecute (sâmbătă, 16 februarie 2013), în confruntarea cu Metaloglobus Bucureşti, Gigi Manea nu i-a avut la dispoziţie pe fundaşul Gabriel Coman şi pe mijlocaşul Silviu Mândru. Primul a fost accidentat, cel de al doilea având probleme familiale. Cei doi au fost cooptaţi de Manea în lotul pentru meciul cu C.S. Afumaţi. Trebuie doar să confirme.
în partidele următoare, jucătorii tineri sub 21 de ani, Constantin, Daia, Cernea, Popa, Lungeanu, Timofte, Enescu, Mândru, Grigore, Tudorache, trebuie să arate că se poate conta pe ei. Până acum doar Constantin, Daia, Cernea, Grigore au arătat o formă bună. Stâlpul apărării
Dintre jucătorii peste 21 de ani (născuţi în 1991 şi mai mari), Banu şi Zegheru au fost constanţi. Se aşteaptă mai mult de la Gâldău, Anghel şi Dragnea. Aşa cum am mai spus, Coman a fost accidentat. în următoarele confruntări trebuie să arate ce ştie, să-şi arate clasa şi exactitatea. Poate fi stâlpul apărării.
Antrenamente fizice şi amicale
Luni, „tunarii” au alergat prin împrejurimile comunei Şotânga, făcând acumulări fizice. Aceste şedinţe cu caracter fizic vor alterna cu meciuri amicale. Este posibil ca, până la meciul cu Unirea Câmpina (15 martie), Municipal să dispute încă cinci amicale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...

CSM TÂRGOVIȘTE E ARBITRATĂ CORECT

După analizele efectuate de video-observatorii FR Baschet, Colegiul Central...
error: Conținutul este protejat!!