Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative, gazda Sesiunii Anuale de Comunicări Ştiinţifice Studenţeşti „NORME, VALORI ŞI REPERE CONTEMPORANE ÎN SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ

Date:

Pe parcursul a două zile, 10-11 mai, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a Universităţii Valahia din Târgovişte a găzduit Sesiunea Anuală de Comunicări Ştiinţifice Studenţeşti „NORME, VALORI ŞI REPERE CONTEMPORANE ÎN SOCIETATEA
ROMÂNEASCĂ”. Sesiunea de comunicări ştiinţifice a fost dedicată studenţilor şi master-anzilor în domeniul ştiinţelor juridice şi al ştiinţelor administrative cu preocupări de cercetare ştiinţifică din cadrul Facultăţii de Drept şi Ştiinte Administrative a Universităţii „Valahia” Târgovişte, precum şi celor din Universitatea „Dunărea de Jos”, din Galaţi şi Universitatea din Piteşti.
Sub coordonarea unui cadru didactic, studenţii şi masteranzii care au participat la lucrările sesiunii, au elaborat şi au susţinut studii, având astfel posibilitatea de a-şi demonstra aptitudinile de documentare, analiză, argumentaţie şi dialog. Totodată, sesiunea a asigurat un cadru optim de socializare cu colegi, studenţi şi masteranzi, din alte centre universitare.
Cele mai bune lucrări susţinute au fost premiate, comitetul ştiinţific stabilind în prealabil o grilă de evaluare cu criterii clare, cunoscute de către participanţi. Festivitatea de premiere a fost făcută de către conf. univ. dr. Constanţa MĂTUŞESCU – Decanul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative şi prodecanul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative – lect. univ. dr. Steluţa IONESCU. Au mai fost prezenţi: conf. univ. dr. Claudia GILIA – Universitatea Valahia din Târgovişte, lect. univ. dr. Denisa BARBU -Universitatea Valahia din Târgovişte, conf. univ. dr. Lavinia VLĂDILĂ – Universitatea Valahia din Târgovişte.
Premiile în bani şi cărţi au recompensat cele mai bune lucrări din cadrul fiecărei secţiuni. În plus, au fost acordate premii speciale. Sponsorii au fost: Societatea de Avocatură Stan şi Asociaţii, Societatea de Avocatură Mareş Danilescu Mareş, deputatul Claudia Gilia şi Cabinetul de Avocatură şi Mediere Barbu Florin Octavian. Evenimentul a fost organizat de UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIŞTE – Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative în parteneriat cu UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI – Facultatea de Ştiinţe Econimice şi Drept şi Centrul Europe Direct Târgovişte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

ECHIPA ETAPEI NU E PENTRU VOLEIBALISTELE DE LA CSM TÂRGOVIȘTE

Volei Alba Blaj a câștigat duelul pentru primul loc...

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...
error: Conținutul este protejat!!