Jandarmii au continuat acţiunile pentru prevenirea şi combaterea faptelor contravenţionale săvârşite în domeniul silvic. În urma unei acţiuni pe raza localităţii Colacu, desfăşurată ieri, 14 iunie, au fost constatate 2 fapte de natură contravenţională, cuantumul amenzilor aplicate fiind în valoare de 10.000 lei . Cele 2 persoane în cauză, cu vârsta cuprinsă între 20 şi 30 de ani au fost surprinse în apropierea pădurii Colacu cu două atelaje hipo încărcate cu material lemnos din specia stejar.În urma verificărilor efectuate cei 2 tineri au fost sancţionaţi contravenţional pentru”trans-portul de materiale lemnoase fără avize de însoţire valabile, prevăzute de normele referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase”. Materialul lemnos, în cantitate de aproximativ 1 metru cub a fost confiscat şi predat reprezentanţior Ocolului Silvic Răcari pentru stabilirea regimului acestuia.